Cam când vine Apocalipsa?


De ani şi ani de zile tot citim pe pereţi, pe ziduri, prin staţiile de autobuz următoarea exclamaţie: „Iisus vine!”. Am înţeles ideea. Iisus vine pentru a ne mântui. Ştiu asta. Dar ce vrea să spună ăla de scrie peste tot informaţia asta?

Cel (sau cei) ce scriu pe toţi pereţii că vine Iisus au vreo ştire de ultimă oră la care nu avem noi acces? Ştiu ei mai multe decât noi? Din puţina mea cultura Biblică (am citit doar Noul Testament, spre ruşinea mea) ştiu că ziua Apocalipsei nu o ştie nimeni, nici Fiul, ci doar Tatăl. Rezultă că totul e o dezinformare ordinară. Dar ce înseamnă, totuşi, Apocalipsa?

Bunul meu prieten şi fost şef Mitică Paraschiv spunea odată că „Apocalipsa e atunci când mor eu”, pentru că în acest fel toate se sfârşesc din punctul meu de vedere. Fireşte că adevărul poate fi altul. Dar pentru a ajunge să fim pregătiţi pentru Sfârşit, ce poate veni oricând, trebuie să fim buni. Binele este pe ordinea de zi. Fără Bine, cel ce topeşte Răul, nu vom putea fi vreodată decât nişte suflete pierdute în slujba unui mare Nimic.

Proştii planetei


Sunt, ca să nu lungesc pelteaua, dobitocii ăia de s-au apucat să facă donaţii în contul pastorului ăluia cretin. Da, ăla cu sfârşitul lumii. S-au mai văzut proşti, există destule exemple. Am avut şi noi Caritas-urile noastre, Gelsoarele, FNI-urile de rigoare. Dar să donezi bani cuiva care propăvăduieşte însuşi sfârşitul lumii, trebuie să fii tare idiot. De fapt, cred că încă nu s-a inventat adjectivul adecvat descrierii unor astfel de indivizi. Să donezi bani deşi, dacă profeţia s-ar împlini, n-ar mai fi nimeni care să-i cheltuie, mi se pare de o prostie incomensurabilă, care ar da peste cap orice aparat de măsurare a prostiei. Şi totuşi astfel de oameni există.
Aaa, apropos. Individul cu sfârşitul lumii nu e de găsit. Hehehehe…