Jucăria cea urâtă a lui Zahărberg 


Nu știu ce vrea Zahărberg. Sau dacă e ca nea Nicu înainte de Târgoviște, nu știe ce se întâmplă cu platforma lui, pe plaiurile mioritice. Cert e că cine se ocupă cu Facebookul pe partea de România ori sunt bătuți în cap, ori fac jocurile corectitudinii politice.

Mai degrabă a doua variantă. Altfel nu-mi explic cum profilul unui nefericit ce se intitulează, grețos, „Muie Homofobilor”, e viu și nevătămat, iar useri precum Florina Neghină sunt suspendați pentru folosirea cuvintelor „socialist” și „comunist”, sau Ana-Maria Itoafă, căreia i se șterge definitiv contul, raportată fiind de către un prieten, cum că ar fi fals. 

Să ne spună fratele Zuckerberg, deci, dacă mai are rost zăbovim pe jucăria lui, devenită atât de urâtă, sau ne luăm jucăriile și mergem în altă parte, unde folosirea cuvintelor poponari, bulangii sau țigani nu te lasă cu contul în curul gol. 

Simfonii de primăvară


Soarele-ncălzește blând
De după un copăcel
Din grădină-auzi cântând
Triluri dulci, un păsărel.

Pomii sunt toți numai floare
Ca popcornul de la film
Cu miresme-mbietoare
Condimentate din plin.

Iar în parc, sub o băncuță
Face plajă un gândăcel
La lumina cea călduță,
Se dezmorțește și el.

Iar deasupra lui, pe bancă
Se așează el și ea
Un puști și o liceeancă
Legați de ea, dragostea.

Marian Grecu, 2 aprilie 2015

Primăvara fericirii


Nu vă luaţi după zodiace
Sau după clarvăzători
Azi în lume va fi pace
Chiar de-or fi trei întâmplări.

Echinocţiul, şi eclipsa
Şi cu Luna anormală
De la Nistru, pân’ la Tisa
Fac panică generală.

Nu te-ngrijora, române
N-o să vină vârcolacii
Ci, peste două luni bune
Vor umple pajiştea macii.

C-azi e data oficială
Când Don’şoara Primăvară
Şi-n calendar, şi astrală
Năpădeşte-ntreaga ţară.

Şi-aşa, ca să completeze
Redeşteptarea naturii
Tot globul o să serbeze
Astăzi, Ziua Fericirii.

Deci, fii fericit, române
Şi trăieşte ca-n poveste
Iubeşte cu foc, şi spune
Tuturor, ce bine este!

Odă poetului nepereche


Nu scriu la Charlie Hebdo
Da-mi place să fac mișto
Iubesc să scriu poezii
Pentru babe, moși, copii.

La jumate de Gerar
Cinș’pe-a-ntâia-n calendar
Un omagiu, negreșit
Scriu, Eminului iubit.

Bădia Mihai, poetul
Ne-a lăsat ca zestre, bietul
Strofele încântătoare
Scoase din fruntea cea mare.

Somnoroase păsărele
Și cele cinci scrisorele
Codrul, lacul și cu teiul
Ți-au fost în versuri temeiul.

Ai iubit pe Veronica
Și n-ai rămas cu nimica
O iubire ne-mplinită
Și deloc desăvârșită.

Bădie, în Epigonii
Ai pus la perete domnii
Azi, mai mult ca niciodată
Vorba ta e respectată.

Vino, iar, cu-al tău condei
Să-i înfierezi pe mișei
Să critici iar, toți cioclii
De ce nu vii, de ce nu vii…

1989


Acum 25 de ani, suflul Revoluției încă nu ajunsese la București. Firava mass-media de atunci făcuse tot posibilul să nu se afle mai nimic.
Pentru mine, ceea ce numim azi Revoluția română a început fix pe 22 decembrie. Copil fiind, fără un lexic prea bogat, eram lovit din toate părțile de cuvinte precum: tiran, dictator, terorist. Majoritatea legate de președintele României, cel pe care toată lumea îl venera, până cu câteva zile în urmă.
Eram acasă, în vacanță, și nu îmi venea să cred ce se întâmpla. Mama a scăpat, nici azi nu știu cum, de participarea la acel miting de susținere a lui Ceaușescu, ce a avut loc pe 21, cred. Ar fi fost storcită de mulțime.
Dictatorul a fugit… Asta auzeam la radio… Nu îmi era foarte clar cine era dictatorul. Iarăși, nu știam cine e generalul Milea. Și de ce s-a sinucis.
Îmi era frică. Eram copil. Țin minte că și la toaletă mă ducem cu teamă. Îmi mai amintesc și că, după luni bune, tot ieșeam prin oraș cu frică.
Vecinii făcuseră un fel de rezistență, blocând cu tomberoanele de gunoi strada. Așa credeau ei că ajută la bunul mers al Revoluției. Colegii mei mai în vârstă de la metrou povestesc că li s-au împărțit Kalașnikoave pentru a participa și ei, mai mult de formă, la această revoluție.
Un mare șoc a fost asasinarea Ceaușeștilor. Chiar de Nașterea Domnului. Cu toții am crezut că am scăpat astfel de comunism. Rezultatul îl vedem azi. Mai avem, cred, preț de o generație, de luptat.

Ultima generaţie


O generaţie durează cam douăzeci şi cinci de ani, adică perioada dintre naşterea unui individ şi vârsta medie la care poate avea copii. La Revoluţie, în ’89, s-a strigat, şi s-a dorit, să nu mai existe nicio generaţie de sacrificiu. Destul vor fi suferit cei ce au trăit între 1947 şi 1989, maturi fiind, şi ducând greul intoxicării comuniste.
Iacătă, s-au făcut doo’ş cinci de ani de la Loviluţie şi… suntem mai proşti şi chiar mai săraci, vorba lui Brâncuşi. Trecură fix douăzeci şi cinci de ani. Adică, ce să vezi!, încă o generaţie. Şi tot de sacrificiu! Tinereţea, şi perioada de tranziţie spre vârsta a treia, a părinţilor mei, copilăria, adolescenţa şi drumul spre maturitate al meu, şi bătrâneţea bunicilor… Asta au însemnat cei 25 de ani de la aşa-zisa revoluţie. Nimic bun, pe de-a-ntregul…
22 decembrie 2014. Data când se face schimbul de preşedinţi la Cotroceni. Şi data când se termină generaţia ce a trecut de la 22 decembrie 1989, şi începe o alta. Poate, nu tot de sacrificiu.

Exit-poll


După cum tradiția ultimilor ani ne-a confirmat, duminică, în ziua votului, televiziile vor încerca, la limita legii electorale, să ofere, pe parcursul zilei, încercări de sondaje de opinie bazate pe chestionarea alegătorilor la ieșirea de la urne. Pentru a nu rosti numele candidaților, fiindcă nu e voie, televiziunile se vor exprima cam așa:
-prețul motocicletelor e în cădere liberă
-la mănăstirea Secu sunt puțini pelerini
-roșiile chinezești sunt cumpărate în special de boșorogi
-salamul săsesc e la mare căutare
-țelina zace pe tarabe în majoritatea piețelor
-gulașul unguresc se mucegăiește în ceaune
-DNA-ul bagă la bulău mii de corupți
-medicamentele anti-depresive se vând la bucată