Şi dacă ar pleca Lucescu, ce?


Am stat să-mi treacă bâzdâcii, deşi trebuia să scriu de aseară ceva, dar n-am avut chef.
Zice lumea că, gata, Lucescu ăl mic trebuie să-şi facă bagajele. S-a compromis calificarea, nu mai sunt şanse decât pur teoretice, antrenorul (veşnicul sacrificat) trebuie să ne lase. Aşa, şi?
Pe cine aducem în loc? Pe barbugiul de Piţurcă? Pai da, e ultimul care a calificat naţionala la un turneu final. Ba, chiar şi penultimul, in 2000, când a fost demis de Hagi şi Popescu. Petrescu sau Olaroiu ar fi buni, sau chiar Dorinel, dar n-ar veni ăştia in situaţia de faţă. Lucescu Senior, nici atât. I-ajunge câte înjuraturi şi-a luat de la „mai marii fotbalului românesc”.
Dar de ce n-ar veni nimeni de Doamne-ajută acum? Păi, nu-i clar de ce? N-avem cu cine, tăticu’! Hai să analizăm un pic, că tot suntem o ţară de analişti şi părerişti. În poartă, avem un titular cert? Un nu răspicat! Pantelimon a avut vasilină pe mâini la golul doi aseară, deşi a apărat bine la Paris. Tătăruşanu alternează şi el bunele cu relele, Coman şi-a îngropat Rapidul la Bistriţa, Bornescu nu mai e nici la Rapid titular, Lobonţ mai joacă fotbal?
Singurul compartiment unde ne mai descurcăm e defensiva. Avem câte doi fundaşi stânga, Raţ şi Ştefan Radu, doi dreapta, Săpunaru şi Râpă, şi in centru Goian, Tamaş, Chivu, Gardoş, poate şi nebunul Marius Constantin.
Dar de la mijloc in sus începe foamea. N-avem niciun mijlocaş determinant, care să scoată prin dribling adversarul din joc, sau care să dea o pasă decisivă. Torje, un pigmeu, Florescu, un împiedicat, Deac un metrosexual lăchios, ce ar mai merge măcar ca fizic ar fi Gabi Mureşan sau Ropotan, dar nici ăştia nu erau buni nici măcar să facă ghetele ălora din Generaţia de Aur. Zicu are ceva talent, dar e şi el destul de inconstant. Cociş, altul de care nu mai scăpăm.
În atac, ne-am umplut de sânge. Marica, în afară de golul de meseriaş de aseară, n-a mişcat nimic, Mutu se păstrează ca o fată mare pentru club, Marius Niculae sau Dănciulescu sunt apuşi de mult, iar Bogdan Stancu n-a prea fost jucat.
Concluzia e că orice antrenor ar veni, ar trebui să aibă contract cu Doamne-Doamne, să fie tacsu şef la UEFA sau mă-sa femeia de servici a lui Blatter ca să ne mai calificăm la vreun turneu final. Problema e la baza fotbalului, la copii şi juniori, unde se intră pe şpagă, unde antrenorii sunt foşti fotbalişti de duzină făcuţi antrenori de Spirul Haret al lui Riciu Rădulescu, fabrica de antrenori la apelul bocancilor. Nu mai vine nimic din urmă, şi nu poţi face costum de lux dintr-un sac de iută.

Anunțuri

Un gând despre „Şi dacă ar pleca Lucescu, ce?

  1. si cu toate astea, cand selectionerul aduce jucatori care nu joaca, in detrimentul celor in forma in campionat (de definit expresia „in forma”) avem o problema de inteligenta.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s