Nevoia de a fi consecvent


Viaţa, şi întâmplările prin care am trecut de-a lungul ei, mi-au demonstrat cu fiecare ocazie că e bine ca indiferent de greutatea situaţiilor în care te afli, e bine să rămâi consecvent. Stiu, doar boul e consecvent. Dar cine a zis asta a fost la rândul lui un bou, asta e o maxima scornita de mine şi vă dau in judecată dacă nu mă citaţi 🙂
Nu e deloc uşor să ai caracter atunci când situaţia o cere. Mai ales când condiţiile în care eşti obligat să păstrezi capul sus îţi sunt potrivnice. De exemplu, când tu eşti un tip vertical dar in comunitatea unde te afli ţi se cere să mai pleci şi capul, ce faci? Ce faci, atunci când de exemplu te muţi într-un bloc unde toată lumea bârfeşte pe toată lumea, sau toţi se lucrează pe la spate? Sau dacă la jobul tău ai doar colegi alunecoşi ce nu mai ştiu cum să-i îmbuneze pe şefi? Ce faci, o iei şi tu pe urmele lor sau încerci să îţi pastrezi demnitatea şi orgoliul?
Ce e de făcut, deci? Cum să rămâi tu însuţi, dar fără să-ţi afecteze asta statutul social? E nevoie să faci, totuşi, nişte compromisuri. Mai bine nişte mici compromisuri, ce-ţi vor salva onoarea şi demnitatea, ba chiar si funcţia la servici dacă e cazul, ori locul de parcare din faţa blocului, după caz. Mai pe româneşte, te faci frate cu Scaraoschi păna treci puntea. Concret, te faci şi tu că adopţi părerile celorlalţi, le dai dreptate în faţă, dar, atenţie!, mintea şi convingerile tale trebuie să rămână nealterate!
La fel şi dacă ai un şef care preferă curpupiştii. Zici şi tu ca el, ce să faci, dar dacă conştiinţa ţi-e trează, e totul în regulă. Să ne înţelegem asupra unui aspect. Nu încurajez prefăcătoria, nu o suport. Consider că, aşa cum am mai zis, dacă mintea ţi-e trează, eşti în siguranţă. Gândurile tale nu vor putea fi luate, nici măcar accesate, vreodată. La fel cum nu îi înţeleg nici pe eroii cu orice preţ, cei care pun pieptul înainte şi devin apoi victime sigure în faţa situaţiilor negative întâlnite.
Ideea e că trebuie să fii diplomat. Te compromiţi dacă renunţi la ideile tale, dar nici dacă faci pe eroul nu obţii nimic. În ce mă priveşte, de căte ori am acţionat altfel decăt o fac eu de obicei, am dat greş. Cum mi-am schimbat câtuşi de puţin purtările lucrurile nu mi-au mers aşa cum doream. Se spune că, după reîncarnare, singurul lucru ce îl porţi după tine e sufletul. Deocamdată am nişte dubii cu reîncarnarea. Cert e însă că mesajul venit de undeva din străfundul sufletului, o dată ascultat, m-a purtat doar spre rezultate pozitive. Aşa am să fac mereu, o să-mi ascult interiorul, în deciziile şi situaţiile importante şi ştiu deja de-acum că n-o să dau greş. Şi sunt, bineînţeles, diplomat şi echidistant ca şi până acum.

Anunțuri

11 gânduri despre „Nevoia de a fi consecvent

  1. Intr-adevar, atunci cand facem ceva impotriva sufletului nostru, nu ne merge dupa cum ne-am astepta. Si cand spun „impotriva”, ma refer inclusiv la dorinte care de fapt nu sunt ale noastre, dar le-am educat. De exemplu, daca ne dorim sa avem multi bani, pentru ca asta e imaginea de succes in ziua de azi. Nu toata lumea aspira intr-adevar la asta, dar multi sunt atrasi de stralucire si nu-si asculta sufletul, asa ca sfarsesc prin a fi si saraci, si tristi.

    Insa, referitor la ce ai scris… are Mircea o vorba: „faci pe prostul si ramai prost”. Cred ca toate compromisurile vin cu acest risc, si anume cel de a deveni ceea ce, la inceput, incerci sa pari. Uneori in mod inconstient, facem niste alegeri ca sa apartinem unui grup din care nu am vrea sa fim exclusi, si in care traim fara sa putem alege cu cine (la serviciu, de exemplu, sau la bloc).

    Nici nu putem sa fim noi insine daca asta ne exclude automat (in sensul in care ai scris pe FB, sa fim singuri si in largul nostru intr-o camera goala), si nici sa devenim o imagine a ceea ce-si doresc oamenii din jurul nostru.

    M-ai nimerit cu articolul asta, pentru ca asta este cea mai mare problema a mea. Si, dupa cum observi, pot palavragi mult pe tema asta. 😛

    • Iti multumesc pentru frumoasa ta palavrageala. Ti-ai consumat ideile tale frumoase in loc sa scrii cu manutele tale un articol pe blogusorul tau, pe aceeasi tema 🙂 ia pune mana si scrie, daca zici ca ai ce scrie pe tema asta. Astept, sa stii! 🙂
      Si apropos de ce zice Mircea, ( Mircea Vladut?) si eu sunt de parere ca daca faci pe prostul, ramai asa, sau altfel spus, a face pe prostul nu-i pentru oricine, pentru ca daca intr-adevar esti prost, chiar ramai asa.

  2. Na! Am vrut sa scriu si eu ceva inteligent, dar mi-a luat-o @Maya inainte! Nu mai pot adauga prea mare lucru, doar:
    Poti sa te faci frate cu cine e nevoie, insa trebuie sa-ti pastrezi un reper din lumea in care vrei sa ramai, in felul acesta nu te vei bloca in lumea care nu-ti place si vei putea si supravietui (adica sa-ti urmaresti interesele). Daca reperul ales este ceva din adancul sufletului tau, atunci e perfect!
    E ca si cum „dai Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”. Sufletul tau apartine lui Dumnezeu, deci, tot ce-i dai sufletului tau… e bine privit, acolo, sus.

    Foarte fain articolul.

    • Ai punctat si tu foarte bine. Avem de-a face cu oameni care in acel moment in care iei contact cu ei sunt mai influenti decat tine si iti pot face rau. De aceea e bine sa fii diplomat, sa fii mai destept decat ei, si o sa constati ca ii poti depasi, mental si spiritual, pentru ca spiritul uman poate depasi orice bariera fizica.

    • E musai sa nu-l pupi in cur pe seful care abia asteapta, dar nici sa faci pe viteazul si sa te iei in gura cu el, ca zbori! Inteligenta e cheia!

  3. imdaaa,,,,ma bag in discutie si eu, doar pentru a spune ca….treaba asta cu sufletuuuuul…..e tareeeeeeeee importanta! cand te rogi „din tot sufletul”, cand pui suflet in ce muncesti, cand iubesti din totul sufletul…viata e viata! altfel….e un fel de existenta moarta asa…

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s