Emisferele creierului


Am stat mereu şi m-am gândit de ce, ca un paradox, am ajuns să lucrez într-un domeniu tehnic, deşi cred că am cu totul alte însuşiri native. Am absolvit liceu tehnic, facultate tehnică şi lucrez tot chestii de domeniul ştiinţelor exacte. Dar de mic, până să învăţ să scriu, îmi plăcea să desenez, aşa cum puteam la o vârstă mică, după care am mai progresat, atâta cât puteam fără studii de specialitate, bineînţeles. În clasele mici îmi plăcea la Desen să colorez şi să pictez cu acuarela. Mi-a plăcut tot timpul muzica, ascult orice fel de muzică mai puţin manele, desigur şi muzică clasică, pe care nu o înţeleg. Încoace, om mare, m-am apucat de karaoke, sau de cântat diverse chestii pe la petrecerile unde exista un microfon. Unele îmi ies, altele nu 🙂 Cu toate astea, sunt nevoit să mă descurc la servici, şi nu că n-aş face-o, dar la matematică n-am fost niciodată bun, la fel cum nu m-a pasionat nici chimia ori fizica. Am avut note bune mereu la limbi străine, română, geografie ori istorie. De la un timp însă, datorită serviciului, am început să fiu atras de fenomenele fizice, mă uit mult pe Discovery, citesc articole despre electrică şi electrotehnică pe net, şi mi le şi descarc în PC pentru că, deşi nativ aş fi fost făcut pentru alte chestii, mediul în care activez de peste zece ani m-a făcut să-mi schimb uşor priorităţile, şi să pun mâna şi pe ceva tehnic. Odată pentru că trebuie, iar în al doilea rând pentru că, făcând ceva atâta timp, chiar începe să-ţi placă.
Dar despre emisferele cerebrale ziceam că vorbim. Cea stângă se ocupă cu ştiinţele exacte, cu matematica, cu raţiunea, este cea care se bazează pe logică, analiză şi calcul. Emisfera dreaptă este cea care funcţionează pe bază de intuiţie, ştiinţe umane, este poetică, religioasă şi cei ce o au mai dezvoltată sut pasionaţi de muzică, desen, pictură, religie.
Judecând după aceste aspecte, eu unul aş fi nativ potrivit pentru chestii de ordin uman, şi nu pentru domeniu tehnic, al ştiinţelor exacte. Mi-ar fi plăcut să fiu pictor, de ce nu, ori scriitor (dar să câştig suficient pentru a mă descurca în viaţă) sau să mă ocup cu psihologia, ori sociologia. Cursul vieţii m-a canalizat către un parcurs de ordin tehnic, şi am fost nevoit să mă adaptez din mers la factori la care nu excelam nativ. E posibil oare ca, în funcţie de etapele din viaţă pe care le parcurgem să înceapă să ni se dezvolte şi acea jumătate cerebrală ce o aveam teoretic mai slabă din naştere?
De la voi aştept în primul rând răspunsuri pe această temă şi ca un mic ajutor în acest sens vă puteţi inspira de aici, site unde, în căutările mele pentru a mă documenta puţin pentru acest articol, am găsit definiţii, dar şi un test de jucărie ce-i drept, dar drăgălaş.

Anunțuri

6 gânduri despre „Emisferele creierului

  1. Nu stiu daca se poate spune ca o emisfera este mai dezvoltata decat cealalta. Eu cred ca sunt la fel de dezvoltate, insa noi lucram mai mult cu una din cele doua. Ideal ar fi, bineinteles, sa lucram cu amandoua deodata.
    Ma gandesc ca fiecare om are etapele lui in viata si in functie de acestea foloseste mai mult o emisfera decat cealalta.

    • Exista, totusi, niste predispozitii pentru una din cele doua seturi de calitati, ca sa zic asa. E adevarat, ne adaptam in functie de situatiile intalnite de-a lungul vietii, insa strict din nastere ma gandesc ca esti programat, la nivel teoretic cel putin, sa fii predispus la o stare, sau cealalta.

    • Pai dupa cum spuneam si alta data, creierul uman are resurse nebanuite si inca neexplorate de om. De aceea, cu mari eforturi, reusim cateodata sa accesam doar cateva din miile de functii si posibilitati pe care creierul le are.

  2. Uite ca nu stiam chestia asta cu emisferele…interesant! Cred ca fiecare ne nastem cu o anumita inclinatie spre unul din cele doua domenii. Nu intotdeauna insa ne putem desfasura activitatea potrivit inclinatiei pe care o avem…mai ales pentru cei cu inclinatii artistice este foarte greu sa desfasoare o cariera in domeniu. Cel putin in zilele noastre, fructificarea unui talent aduce mai mult satisfactii de ordin spiritual, mai putin de ordin material. Ca artist, e mai greu sa supravietuiesti financiar. Nu vorbesc aici de fetitele care canta aratandu-si nurii, vorbesc de arta adevarata. Si atunci, te adaptezi situatiei si profesezi ceva care sa iti aduca bani, chiar daca nu ai o inclinatie nativa spre acel domeniu. Te descurci, dar cu siguranta nu o faci nici cu aceeasi placere si nici cu aceleasi rezultate ca unul cu inclinatii spre stiintele exacte.

    • E, dupa cum zisei, te adaptezi pe parcurs si incepe sa-ti placa. Totul e sa fii constiincios si sa perseverezi, mai trece arta si prin stomac, nu numai pe la muzeu.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s