Iar am ales prost!


Dacă până acuma numai ruşii strâmbau din bot când auzeau de scutul american, iacătă şi fratele chinez se zbârleşte cu privire la programul anti-aerian american. Se pare că nea’ Traian a avut el intenţii bune când a preferat să sugă la licuriciul cel mare, doar că n-a ştiut care este. Şi-a ales greşit licuriciul prietenul Băse, şi a făcut ce facem de vro’ sută de ani: suntem în contratimp cu politica externă şi cu strategia de apărare şi de alianţe. Să ne aşteptăm, deci, la o invazie a geamantanelor pline cu chinezi, că aşa ne trebuie.

Anunțuri

6 gânduri despre „Iar am ales prost!

  1. Tocmai scriu ceva despre alegerile romanilor. S-ar parea ca impresia nu e totuna cu realitatea; si in al doilea razboi mondial am crezut ca vor castiga germanii, insa atunci nici nu puteam face alta alegere, caci interesul national cerea sa fie recucerita Basarabia. O chestie interesanta despre asta: istoricul Giurascu spunea ca nu am gresit atunci intrand in razboi de partea nemtilor; greseala a fost cand am cedat Basarabia fara lupta, caci a influentat atitudinea romanilor, noi gandindu-ne ca suntem mici si slabi. Iar atitudinea aceasta o avem si acum si ne face sa fim intr-adevar mici si slabi.

      • Da, dar atunci aveam rege, si nu oricare, ci Ferdinand. Dupa aia l-am avut pe Antonescu cel obsedat de Hitler, iar acuma, pe Bass, ca sa te citez pe tine 🙂

  2. La capitolul alegeri am mers in declin de-a lungul istoriei recente..nu stiu daca au fost de vina doar conducatorii sau si poporul a avut partea sa de vina in aceste alegeri

  3. Tocmai scriu ceva despre alegerile romanilor. S-ar parea ca impresia nu e totuna cu realitatea; si in al doilea razboi mondial am crezut ca vor castiga germanii, insa atunci nici nu puteam face alta alegere, caci interesul national cerea sa fie recucerita Basarabia. O chestie interesanta despre asta: istoricul Giurascu spunea ca nu am gresit atunci intrand in razboi de partea nemtilor; greseala a fost cand am cedat Basarabia fara lupta, caci a influentat atitudinea romanilor, noi gandindu-ne ca suntem mici si slabi. Iar atitudinea aceasta o avem si acum si ne face sa fim intr-adevar mici si slabi.

    loopoo :

    Da, dar atunci aveam rege, si nu oricare, ci Ferdinand. Dupa aia l-am avut pe Antonescu cel obsedat de Hitler, iar acuma, pe Bass, ca sa te citez pe tine

    loopoo :

    Da, dar atunci aveam rege, si nu oricare, ci Ferdinand. Dupa aia l-am avut pe Antonescu cel obsedat de Hitler, iar acuma, pe Bass, ca sa te citez pe tine

    Ciudat e ca regele de atunci dorea sa intram de partea nemtilor, insa Parlamentul (sau guvernul) a decis! Asta nu inseamna ca regele nu a avut rolul sau extraordinar. A respectat principiile democratiei si nu si-a impus punctul de vedere.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s