Transport gratuit pentru turiştii străini


Pentru atragerea şi stimularea vizitării Bucureştiului de către turiştii străini s-ar putea face multe. Nu zic de nişte măsuri de o minimă decenţă, cum ar fi pliante peste tot, si la Gară, şi la aeroport ori prin staţiile RATB şi de metrou, ori de mult mai multe puncte de informare, dar mă gândeam la nişte facilităţi la transportul în comun, măcar cel de suprafaţă. Am putea ca, pentru un timp limitat, să zicem următorii 5-10 ani, să-i lăsăm pe turiştii străini să circule gratis cu transportul în comun. După cum bine observa cineva, Bucureştiul se goleşte vara. În timp ce alte capitale europene se umplu cu turişti, la noi se face linişte. Până la urmă, cât ar putea să păgubească o decizie ca asta Primăria Capitalei? De fapt, efortul financiar ar fi nesemnificativ în balanţă cu profitul adus de aceşti turişti străini.
Deşi parcă o să văd atunci cete de cocalari şi cetăţeni mai bronzaţi, mari vorbitori aşa, dintr-o dată, de rom-gleză, rom-franceză sau ţiganiolă. Totul pentru a nu plăti, bineînţeles.

Anunțuri

2 gânduri despre „Transport gratuit pentru turiştii străini

  1. Ai mare dreptate. Trebuie facut ceva ca Bucurestiul sa devina mai atragator pentru straini. Iar in ceea ce priveste ideea ta, suna bine. Iar paguba e facuta deja de cei care merg fara bilet 🙂

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s