Intermediarii din pieţe


Ne mirăm şi ne întrebăm de ce e marfa scumpă în piaţă. Dar ştim bine de ce, şi nu ştim de ieri, de azi. Toată lumea a auzit de intermediari, de angrosişti.

Ţăranul cinstit se chinuie să muncească în grădină, cheltuie o grămadă de bani cu recolta şi când să-şi culeagă roadele muncii se trezeşte că piaţa e plină de ţigani care cumpără ieftin marfă de la turci din en-gros şi o dau la piaţă de câteva ori mai scump. Astfel, dacă de exemplu ţăranul investeşte 2,5 lei, de-abia dacă scoate trei, în schimb samsarul investeşte mai puţin de un leu, la care scoate tot trei.

N-o să avem niciodată marfă bună pe piaţă, şi nici ieftină, atâta timp cât interlopii pieţelor nu vor fi curăţaţi. Cum? Nu ştiu, Ministrul Agriculturii ar trebui să ştie. Apropos, tovarăşe Tabără, se aude?

Anunțuri

4 gânduri despre „Intermediarii din pieţe

  1. Totusi economia de piata ar trebui sa elimine asa ceva. Probabil ca nici populatia nu stie sa aleaga produsele romanesti de pe tarabe. Poate ca taranii ar trebui sa aiba o organizatie care sa-i ajute sa-si vanda produsele; sa stii sigur ca daca cumperi de la acea organizatie, cumperi ceea ce vrei.
    In occident exista firme care certifica calitatea produselor unui producator. Poate ca macar asa ceva ar trebui creat, insa sa fie ceva activ, nu o institutie la care sa completezi hartii si sa umbli dupa semnaturi, daca vrei certificare.

    • Probabil ca am mai discutat asta, insa nici pe tarani nu-i invata nimeni cum sa se organizeze in asociatii. Dupa ce li s-a tot spus dupa 89 ca CAP-ul nu e bun, acum li se recomanda asociarea in organizatii. Producatorul pe cine sa mai creada?

      • Loopoo, noi „ne dam cu presupusul”, caci nu suntem de meserie. Dar daca chiar noi, niste spectatori ai domeniului avem idei, inseamna ca cei platiti pentru asta au si ei cu siguranta idei, chiar mai bune decat ale noastre. Iar daca nu se aplica aceste idei, inseamna ca nu se urmaresate aplicarea unor idei care sa ajute taranul.
        Caci daca ar ajuta taranul, ar ajuta tot romanul.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s