Anteniştii


Nu despre televiziile voiculesciene vreau să zic. Despre şoferii noştri români am vreo două vorbe.

Care nu mai consideră suficientă achiziţia unui dispozitiv de detecţie a radarului. Sau poate detectorul de miliţieni cu chitanţier nu mai face faţă radarelor de generaţie recentă, cine ştie.

În concluzie, foarte multi şoferi cu maşini de fiţe şi-au montat la bordul acestora staţii de emisie – recepţie. Sunt la fel ca cele de pe taxi, având în dotare la exterior şi o antenoaie de vreun metru jumate.

Cu care staţii vorbesc între ei, pe o frecvenţă liberă, pentru a se atenţiona reciproc în caz de radar. E adevărat, e usturător să plăteşti amendă unui stat român care face cu banii tăi ce vrea. Dar e şi mai dureros să sufere nişte oameni în cazul unor accidente mortale din cauza unor şoferi înconştienţi, imprudenţi şi vitezomani.

Şi tot ca o concluzie, legea la români este făcută pentru ca românul să se cace în ea. Orice forme legale de contravenţie sau control s-ar lua, românaşul cel inventiv găseşte o metodă pentru a le ocoli.

Anunțuri

3 gânduri despre „Anteniştii

  1. îşi spune cuvântul gena ilegalistă şi dorinţa de a fi Chalif pentru o oră, specifică românului….ne place să facem parte din grupuri „oculte” care se cred şmechere şi sfidează normele, valabile doar pentru fraieri(poate de aia a luat o aşa amploare masoneria la noi!)….ce mai,ne simţim importanţi când vre-un antenist ne avertizează că la intersecţia cutare stă sticletele cu radaru şi, după ce-l fentăm reuşit pe acesta, ne urează „Drumuri bune, colegu!” 😀 iar noi răspundem demn „Merci, colegu, drumuri bune, asemenea!”, în timp ce ne vine, fericiţi, să-i arătăm degetul mijlociu poliţistului burtos, ce stă zadarnic la pândă cu maşina pe după vre-un boschete….suntem elita! suntem aleşii, măcar pe perioada cât circulăm pe şoselele noastre amărâte…nici nu ştiu cât e de condamnat,cât e ,mai ales, trist….

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s