Febra tomatelor


Despre Roşia Montană mă tot strofoc de ceva timp să scriu. Părerile mele nu sunt multe, dar cu siguranţă sunt la obiect.

Dacă umila mea cultură generală nu mă înşeală, exploatarea aurului prin Apuseni datează cam de pe vremea romanilor. De atunci s-a exploatat, mai mult sau mai puţin, în funcţie şi de mijloacele aflate la îndemâna omului.

Ce se vrea acum este însă cu totul altceva. A exploata într-o perioadă scurtă de timp o mare parte din cantitatea de aur şi argint e o prostie fără margini. Sunt de acord să beneficiem de valoarea celor mai preţioase metale, după platină, dar trebuie să ne gândim şi la generaţiile viitoare. Dacă avem guverne incompetente unul după altul, care nu ştiu să facă din România o ţară demnă şi pe măsura a ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, nu trebuie să sufere generaţiile viitoare. E ca şi cum ţi-ai vinde casa pentru că ai rămas şomer, în loc să-ţi cauţi altceva de lucru.

Cianurile pe mine mă interesează prea puţin. Aş fi de acord şi cu ele, dacă extragerea metalelor preţioase s-ar face de către o firmă românească, de stat de preferat, iar aurul ar intra în rezerva statului. Aştept şi eu ca tov. Băse să desecretizeze, aşa cum a glăsuit, contractul cu Gold Corporation, ca să aflăm şi noi unde s-ar duce aurul rezultat. E la mintea găinii, nu a cocoşului: dacă exploatarea se va face de către o firmă străină, e clar că la mijloc pute ceva. De ce nu e suficient ca aurul ţării să fie exploatat de stat?

Până când cel în drept, proprietarul bogăţiilor solului şi subsolului, adică statul român, nu va exploata el însuşi ce se află în subteran, nu pot fi de acord cu proiectul Roşia Montană.

Anunțuri

4 gânduri despre „Febra tomatelor

  1. In mare, parerile mele nu sunt cu mult diferite de ale tale. Tot la viitor ma gandesc si eu. Deasemeni si la directia in care se vor duce banii, la guvernul actual care e atat de incompetent incat a falimentat intreaga tara. Acestora ar trebui sa li se impuna prin lege sa nu mai administreze bani publici: in afara de hotii mai fac si prostii. Despre cianuri nu cunosc, asa ca nu-mi dau cu parerea, sunt oameni de specialitate care trebuie sa se pronunte.
    Insa nu m-am gandit la o exploatare lenta. Asa locurile s-ar putea modifica incet, fara sa se piarda, poate (specialisti stiu mai bine) istoria si frumusetea.

    • E bataie de joc sa se extraga tot odata, il praduim, si dupa aia ce facem? Prea ne-am invatat sa dam numai tunuri!

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s