Apar din nou partide extremiste


Aşa cum s-a întâmplat şi în timpul crizei din anii ’30, la fel şi acum, încep să apară partide cu discurs extrem.

Ideea acestora este simplă: noi vom eradica corupţia, îi vom pedepsi pe vinovaţi, îi vom băga pe toţi la puşcărie, etc. Retorica asta prinde foarte bine în astfel de timpuri, când omul nu ştie unde să îşi afle salvarea, nu ştie de la cine vor veni măsurile ce vor duce la un trai mai bun.

La noi, zilele astea, se coace de o alianţă. Se plămădeşte un nou partid, Mişcarea Populară, fătat de Ioana Băsescu şi năşit de tacsu. La care se zice că vor fi invitaţi să ia parte, într-o alianţă cu numita mişcare şi numiţii: Vadim-Tudor, Gigi Becali (îl ştiţi, ciobanul ăla simpatic) şi otevizatorul prostimii, domnul Dan Diaconescu Direct.

Şi toate astea pentru că partidul năşit de Băse, pedeleul, e posibil să nu mai aibă şanse mari la anul. Aşa că ce s-a gândit nea’ Traian: dăm drumul la o alianţă populară, populistă, care să mintă şi mai frumos prostimea despre cum o să scoată ea ţara din criză. Date fiind condiţiile actuale de trai şi de nivel intelectual pe la noi, şansele ca această mişcare încă nenăscută să reuşească sunt mari.

Anunțuri

2 gânduri despre „Apar din nou partide extremiste

  1. E ceva ciudat la legea electorala. Votam uninominal candidatii, insa acestia trebuie sa asculte de centru. Baba Frosâna nu stie ce voteaza, caci ea voteaza dupa cum vorbeste mai frumos sau mai urat, sau dupa cat „ii da” in campanie, confundand bunatatea cu interesul pentru vot. Chiar daca candidatii sunt alesi pentru niste interese locale, ei vor juca tot dupa cum le canta sefii de partid.
    Asta contribuie la crearea unei confuzii in randul electoratului, asa ca ceea ce ai spus tu e posibil sa aiba succes.
    Eu oricum votez idei si principii de guvernare intai si abia apoi votez oameni (caci oamenii pot sa manance orice in campanie, iar dupa – sa guverneze cu totul altfel).
    Parca m-am saturat de atatea sforarii. Politica, in loc sa fie stiinta guvernarii, a ajuns sa fie stiinta pacalirii populatiei. Uite de asta eu nu mai cred in democratie. Daca unul face magarii, va castiga, de aceea toti trebuie sa faca magarii, pentru a avea si ei sanse.

    • Daca s-ar disputa alegeri cinstit, si cineva ar veghea la asta, toti ar fi nevoiti sa faca la fel. La fel si la fotbal. Dar daca celelalt fura si minte, daca vrei sa castigi esti obligat sa faci la fel.
      Ne invartim in jurul cozii. Din pacate discursul populisc capata trasaturi penibil-grotesti, iar poporul dezorientat nu stie ce sa aleaga, iar manipulatorii profita.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s