Cum ziceam şi ieri, din toamna asta sunt iar clasa întâi. Nu, nu s-a descoperit încă faptul că am copiat la examenul de coroniţă din clasa I, m-am hotărât să urmez cursurile unei postliceale din motive de serviciu, dar nu numai.
E tare mişto să fii din nou la şcoală. Acum, pentru că nu mai ai presiunea rezultatului la învăţătură, şi poţi aborda cu totul altfel activitatea şcolară. Acum sunt mult mai atent să acumulez informaţie, pentru că mai mult de zece ani în plus, adăugaţi vârstei, te fac să te gândeşti că învăţătura îţi poate fi cu adevărat benefică. Mi-am propus, cum scriam şi ieri, să nu mai fac balamuc pe la ore cum făceam în liceu, pentru că ştiu de acasă ce surmenat poate fi uneori un profesor.
Bineînţeles, acum nu mai am nicio jenă să întreb unde nu am înţeles. Cei mai mulţi dintre elevi, de ruşine ori din mândrie, se prefac că înţeleg totul, preferând să mintă, dar apoi rămân cu goluri informaţionale. Mai bine mai întrebi o dată, dar după aceea rămâi cu ce trebuie în cap.
E adevărat că acum mă simt mult mai stăpân pe mine şi simt că am o capacitate mult mai mare de a învăţa, spre deosebire de anii liceului, pentru că acum ştiu cum să-mi dozez efortul intelectual mult mai bine. E drept, mulţi zic că dacă nu antrenezi creierul în eforturi intelectuale, acesta se dezobişnuieşte să mai acumuleze informaţie. E foarte puţin adevărat; eu am resimţit asta numai atunci când am fost nevoit să fac nişte calcule aritmetice simple, şi asta doar din pricina păcătoasei tehnologii avansate, ce ne-a făcut pe toţi să calculăm până şi 2 plus 2 cu calculatorul.
Nu e niciodată târziu pentru a învăţa, deci. Mă bucur că am fost cumva constrâns să urmez aceste cursuri (care apropos, vor dura trei semestre) pentru că altfel n-aş fi putut umple niciodată vidul de informaţie din mintea mea. Am avut multe tentative de a mă reapuca de învăţat, pe cont propriu, dar m-am lăsat de fiecare dată păgubaş. E cu totul altceva în cadru organizat. Eu am (aproape neatinse) nişte manuale de electrotehnică de prin liceu, pe care mă hotărâsem mai demult să le deschid din nou, fără rezultat însă. Acum e mult mai bine că s-a ivit ocazia asta, pentru că aşa cu siguranţă că nevoia de a-mi completa cunoştinţele îmi va fi satisfăcută.
Blogul lui Loopoo 
Eu zic ca cel mai bine ar fi ca toata copilaria sa ne jucam, toata tineretea sa ne iubim ca, incepand cu 40 de ani sa mergem la scoala. Apoi, numai bine cand ar fi trebuit sa ne pensionam, de fapt sa incepem munca. Ca oricum, in jur de 60 nu-ti mai arde nici de joaca, nici de iubire, nici de scoala 🙂
E foarte tentant ce spui tu. Numai ca, intre timp, trebuie sa mancam, sa ne imbracam, sa facem concedii.. Pentru toate astea trebuie bani, pe care, daca nu inveti la timp, nu te poti angaja, ca sa castigi bani pentru a-ti satisface toate cele de mai sus… Asa ca ce-ti doresti tu imi place si mie, dar nu se poate 🙂
Buna idee!:)
Ce, asta cu invatatul, cum sa nu? 🙂
Iti dorim succes la scoala! 🙂 Intr-adevar, e tare placut sa mai mergi la niste cursuri acum ca esti mai mare. E altfel… mai bine 🙂
Pai de-aia imi si place, si o sa ma duc cat de des pot. Cu prezenta, exista intelegere, pentru ca mai toti avem servici, dar de cate ori o sa pot, o sa ma duc pentru ca imi chiar place 🙂
Niciodata nu e tarziu si acum o poti face cu mai multa pasiune, nu doar din obligatie. Acum ai mai multa minte si e altceva, altfel vezi lucrurile.
Pai sigur c-am mai multa minte. Acum chiar sunt constient ca trebuie sa invat tot ce-mi lipseste, pentru ca nu vreau sa zica lumea, daca voi ajunge vreodata in vreo functie, ca sunt facut „la apelul bocancilor”.
La valoarea intelectuala si profesionalismul de care ai dat dovada trebuia sa alegi si o scoala de ms!
BAFTA!
Mersi pentru incredere, dar functia de Ms. e ceva de neatins, e totusi prea mult pentru mine 🙂
@ Loopoo: Si cea cu invatatul, dar ma refeream acolo la ideea lui Ani. 🙂