Declar deschis sezonul de mahmureală!


Nu, la mine n-a început cu moş Nicolae, cu care începeam de obicei. Anul ăsta am început mai devreme, fiindcă vineri seara am avut întâlnire cu colegii din facultate, tradiţie ce a început acum vreo patru ani. În fiecare ani, deci, fiecare din noi organizează la câte un restaurant o întâlnire a noastră, a colegilor din Agronomie. Anul ăsta am organizat eu şi cu colegul Claudiu, cu el pe post de titular, şi am făcut-o la noi, în Drumul Taberei, aşa încât anul ăsta n-am mai stat cu gândul că trebuie să păstrez şi bani de taxi, căci am mers pe jos pe drumul de întoarcere. Ieri n-am fost în starea dispoziţională pentru a scrie, aşa că o fac azi. În alt articol, câte ceva despre prieteniile de durată, acelea care durează zeci de ani.

Anunțuri

8 gânduri despre „Declar deschis sezonul de mahmureală!

  1. Aha, esti agronom…asta poate ca iti explica intr-un anume fel inclinatiile politice…insa nu le explica pe cele ale lui Mircea Vladut, care ar trebui sa fie, dupa varsta si educatie, comunist, si am impresia ca nu e, desi si-a pastrat ceva nuante de utopism, asa ca mai am de studiat re. ponderea factorului studii re. inclinatiile politice ale oamenilor din Romania. In Norvegia mi se pare mult mai simplu descifrabila si mai direct aplicabila ponderea acelui factor educativ decat in Romania, unde, de exemplu inginerii sunt de centru, profesorii comunisti ca in mai toata lumea, si agricultorii mai de dreapta, tot mai la fel ca peste tot.

      • Da, dar am impresia ca inclinatiile politce ti le-ai facut, ca mai noi toti probabil, din timpul primilor ani de facultate ! Nu stiu daca ti le-ai schimbat radical de atunci, bazat pe experienta tehnica de la metrou, sau doar ti le-ai mai nuantat, o data cu acumularea de varsta si experienta generala in campul muncii.

      • Eu despre mine as putea zice ca sunt probabil un oportunist politic, deoarece mi-am cam schimbat optiunile de cariera si facultate de cateva ori intre varsta de 19-21 de ani…si nici acum nu m-am fixat pe vreun program anume, plus ca am observat ca sunt cam in deriva in planul ala de la political compass la care am dat la un moment dat link usor catre sud-vest de cand m-am mutat in Norvegia…deci vad ca si clima, mai ales vanturile, au o oarecare influenta.

        http://www.politicalcompass.org/index

      • Lasa colegu’ ca si Metroul are productie la hectar!PS. Vad ca te antrenezi pentru 12 dec!!!!

      • Mă antrenez la greu. Azi şi mâine am două antrenamente intense 🙂

  2. Clarificare: voiam sa zic ca chestia cu inginerii, agricultorii si profesorii e in Norvegia si majoritatea restului lumii, dar in Romania mi se pare mai confuz. Asta e poate ca pt. democratia e inca in dezvoltare in Romania, oamenilor nu prea are cine sa le explice clar unde sa se situeze si cu cine sa voteze, sunt, prin urmare mai mahmuri-confuji si in legatura cu asta, nu numai atunci dupa ce consuma alcool, etc.

    Sunt oarecum motivat de a studia in continuare aceasta problema deoarece ma simt cam vinovat ca ieri ne infiera cineva pe undeva pe cei care nu suntem in mod deosebit de patrioti ca nu contribuim si noi cu ceva util la progresul Romaniei, si poate ca ar trebui si eu sa contribui in mod informativ-educativ amator, (ca precis ca nu am studii pedagogice), in acest sens de educatie politica macar…desi, drept sa spun, mie imi place mai mult sa contribui la educatia sexuala, dar trebuie sa-mi amintesc ca trebuie sa ma gandesc in mod altruist, nu egoist.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s