Despre cei singuri


Cei singuri, dar nu cei despre care se ştie asta. Despre aceia care, la sfârşitul unei zile aparent pline, se retrag la căsuţa lor, intră în cochilia construită cu grijă pentru a-şi cerceta acţiunile diurne.

Mereu m-am gândit la ce e în mintea acestui tip de oameni. Dacă sunt singuri pentru că aşa şi-au dorit, dacă au rămas aşa din cauza lor, ori dacă conjuncturile vieţii au ales pentru ei. Cei ce suferă de singurătate nu afişează neapărat o mină tristă, şi nu e neapărat necesar să fie introvertiţi. Sunt, cei mai mulţi, firi sociabile şi prietenoase şi numai dacă ai cumva acces la intimitatea lor poţi afla mai mult. Rar au prieteni apropiaţi, dintr-o reţinere instinctuală de a socializa dincolo de o anumită barieră, cea a intimităţii.

Aşadar, singuraticii aleg ei înşişi cumva, fie voluntar, ori inconştient, să rămână aşa. Starea lor de fapt e asemănătoare cumva cu drama clownului, ce în timpul reprezentaţiei îi distrează pe cei din public cu arsenalul lui de glume, dar la sfârşitul reprezentaţiei, după ce îşi dă masca jos, redevine aceeaşi persoană tristă de dinaintea spectacolului.

Am întâlnit şi cunosc astfel de oameni. Deşi sunt o fire comunicativă şi sunt mereu dispus la orice discuţii pe orice temă, mi-a fost imposibil să comunic pe tema asta atât de sensibilă cu respectivii. Iar dacă am reuşit o discuţie cât de cât legată, de-a lungul ei n-am reuşit niciodată să-i fac să se schimbe, să-şi modifice tabieturile în care se închistează şi să vrea, să-şi dorească să iasă din starea de solitudine. Atunci când nici măcar nu îţi doreşti acel ceva însă, succesul devine aproape imposibil.

Anunțuri

8 gânduri despre „Despre cei singuri

  1. Te contrazic… Singuratatea nu inseamna neaparat nefericire sau ratare sociala. Oamenii pot fi sociabili si prietenosi dar unii au nevoie de solitudine pentru ca asa functioneaza ei. Eu ador cele cateva ore pe care le petrec singura in casa: nu ma plictisesc niciodata si nici nu-mi doresc companie, asta pentru ca de-a lungul anilor, am selectat la sange pe cei din anturajul meu si am renuntat fara regrete la vampiri de tot felul, la cei care te paraziteaza si te secatuiesc de energie, doar pentru ca nu vor ei sa fie singuri. Pentru mine solitudinea e un premiu si-o rasplata, in nici un caz o pedeapsa 🙂

    • Pai asa ai ales tu, nu-i bai. Dar ma gandeam mai mult la cei carora le e greu sa iasa din starea asta, ba chiar s-au si resemnat cu ideea de a nu avea pe nimeni.
      Selectia cat se poate de riguroasa a prietenilor o recomand oricui, pentru ca asa eviti la maxim dezamagirile cauzate de unii, iar daca ai doi-trei prieteni apropiati, gata sa te ajute la orice ora din zi si din noapte, te poti considera un om reficit.

  2. Eu aleg să fiu lăsat în voie şi rost propriu şi asta nu mă demoralizează şi nu mă face sălbatic. E doar momentul meu în care am timp să mă gândesc la cele mai stupide lucruri, care trebuie să aibă un sens logic în mintea mea. Solitudinea aleasă nu este un lucru rău. Mai rău e să te retragi în lumea ta, pe care să o percepi ca fiind reală, la un moment dat.

    • E mult de discutat despre singuratate. Eu am atins doar o mica parte din caracteristicile si infatisarile ei.

  3. M-am mai gandit si pot alcatui o lista de motive pt. oamenii care traiesc singuri in Romania, dupa ce au implinit varsta de 35 de ani, (dat stiut fiind ca in Romania nu este chiar atat de usor sa incepi sa iti permiti sa traiesti singur si independent din punct de vedere financiar pana relativ tarziu), dinte care unii pot suferi de singuratate si altii nu:

    – multe persoane cu orientare sexuala asexuala;
    – multe persoane cu orientare sexuala homosexuala care doresc sa nu mai traiasca pe spinarea parintilor sau pe care i-au dat parintii afara din casa;
    – multe persoane intersex;
    – multe persoane transgender inca in tranzitie catre sexul dorit;
    – multe persoane cu tulburare de personalitate schizoida;
    – multe persoane cu sindrom Asperger;
    – multe persoane pe care i-au parasit multipli parteneri din cauza de dependenta de alcool si/sau droguri si nu ii mai doreste nimeni, nici macar o persoana din acelea carora le place sa salveze copiii din Africa de la foame, si puii de foca de la jupuit;
    – multe persoane vaduve;
    – multe persoane divortate, care nu au copii si carora „nu le mai trebuie” sa mai auda vreodata de vreun eventual sot/sotie/concubin(a);
    – multe persoane mizantroape sau cinice din fire, majoritatea si indeajuns de cronic deprimati/distimici astfel incat sa nu mai aiba chef de a locui cu nimeni altcineva.

    Cam asta in mare am putut sa scot pe moment. Daca cineva are si alte completari, sunt, desigur, binevenite. Definitia ternenilor potential ininteligibili se gasesc pe wikipedia sau pe Google.

  4. Uneori nu-i nici macar involuntar,ci este pur si simplu.
    Eu nu-mi doresc sa fiu,dar sunt fara sa exist.
    Straniu sentiment.

  5. Pingback: Mi-au placut cum au scris -19- « Subiectivism naiv

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s