Şi bărbaţii bârfesc câteodată


Sau mai mereu. Chestia cu bârfitul nu ţine de sex, în niciun caz. Ţine de prea multul timp liber pe care îl au unii.

Şi dă-i, frate cu bârfele… Să vezi la bărbaţi bârfă, tată! De-alea elaborate, riguroase, meticuloase. Gândite, meşteşugite. Acolo unde e muuult timp liber şi se stă, acolo e loc şi de bârfe. Mă refer cu precădere la locurile de muncă, desigur. Acolo unde activitatea e gen mentenanţă, intervenţii, nu producţie pe bandă rulantă de exemplu, acolo se execută bârfa de care vorbeam. Tocmai pentru că există atât de mult timp liber în acele locaţii, de-aia ai timp să observi ce face ăla, ce face ălălalt. Ai atunci timp să constaţi care cu cine se babardeşte, care din colegi nu arată fluturaşul de salariu soţiei, care dintre cei din jur are vicii, etc.

În astfel de cercuri propice bârfei cel ce ia cuvântul este totdeauna cel mai deştept şi le ştie pe toate, eventual împreună cu cei de faţă, iar cei absenţi sunt evident cei mai proşti. Chestia asta e caracteristică bârfitorilor. Totdeauna cei de faţă sunt lăudaţi, împreună cu cel ce iniţiază bârfa, iar ceilalţi sunt proşti, invariabil. Cei de faţă sunt băgaţi în aceeaşi oală, la „buni”, împreună cu cel ce bârfeşte, din două motive. Unul ar fi că bârfitorul de serviciu are nevoie de susţinerea celor prezenţi, al doilea că nu îi poate vorbi de rău în faţă. Nu-i nimic, cu prima ocazie când vor fi absenţi le va veni rândul.

Am scris articolul de azi pentru a demonstra încă o dată că nu sunt misogin. Nici n-am cum. Am avut şi eu parte de bârfe, am dus destule în cârcă, câteodată m-am enervat, câteodată nu mi-a păsat, acum aproape c-am devenit imun. Şi eu bârfesc, şi mie îmi place câteodată să vorbesc despre cineva, dar bârfele pe care le prefer sunt cele nevinovate, cele care nu aduc atingere vreunei persoane. Prefer să spun verde în faţă atunci când am ceva de spus, sau când cineva mă deranjează.

Anunțuri

14 gânduri despre „Şi bărbaţii bârfesc câteodată

  1. asadar si prin urmare, gigel o babardea pe chiva de la salarii nu?
    al dracu om gigel…
    i-a facut curte si garduletz si lu nina de la depozite.
    pana l-a prins barba-su lu aia, de era sa-l barbiereasca cu satarul…

  2. Să nu uităm de certurile de pe urma bârfei, când doi male își caută coroana de alpha-male! Atunci totul devine mai interesant.

    • De cate ori am aflat de la terte persoane despre anumite barfe, m-am stapanit si n-am reactionat. Am asteptat ca nesimtitul sa-mi spuna in fata. Avem un handicapat la servici care s-a ocupat cu mancatoria de cacat toata viata, si am ajuns sa-l ingnor, caci e atat de prost, si in viata si profesional, incat nici macar atentie nu merita.

      • NU pot sa cred ca la tine la servici ,in acel mediu profesionist,exista asemenea colegi care se ocupa cu „mancatoria”.

      • Stimate cititor, eu activez intr-un colectiv de oameni profesionisti, integri si foarte bine pregatiti din punct si virgula de vedere profesional, daaa?

  3. O, da, barfesc si barbatii si inca cum! 😀 E o placere sa barfesti impreuna cu ei 😛

    In alta ordine de idei, La multi ani, draga Loopoosorule, sa fii sanatos impreuna cu cei dragi! Si sa ai cat mai multe motive de barfa pe blog! Asa, ca sa barfim impreuna 🙂

    • Ooo, daaa, bazati-va pe mine, ca nu stau rau cu mica barfa 🙂 La multi ani si voua, sa fiti sanatoase, iubite si inspirate intr-ale scrisului!

  4. Eu te-as barfi pe tine, dar ne-avand cu cine momentan, deoarece imi petrec acest Revelion singur cuc, am cautat ce poate insemna „loopoo” si pe alte limbi, si doresc sa te informez si pe tine, in caz ca nu stiai, ce inseamna argotic urban in lb engleza:
    http://www.urbandictionary.com/define.php?term=loopoo

    Vad ca ai si o companie in RP Chineza ! Sa stii ca sunt de acord cu cele 7 principii promovate de compania ta, mai ales cea nr. 6 (urmarirea si promovarea unei Happy Life) !
    http://loopoo.en.supplierlist.com/

    Despre faptul ca faci comert cu vorbitorii de lb germana cred ca stiau deja mai multi, http://www.loopoo.de/

    Si desi nu prea cred ca esti tu asta din filmul asta, totusi, just in case ca esti tu, pot sa iti spun ca este posibil sa avem gusturi comune in ceea ce priveste faptul ca ne place sa ne jucam din cand in cand cu diversi pantofi, si imi place si design-ul covorului in jurul caruia iti petreci o parte din timp:

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s