La stat, la privat sau pe cont propriu


Am avut mereu nişte remuşcări. Că am făcut o facultate şi nu lucrez conform diplomei cu pricina. Că sunt unii care au lăsat baltă statul şi lucrează în companii mari, şi pe bani mulţi. Mi-a fost ciudă când am constatat că unii au reuşit pe picioarele lor (cinste lor), iar putoarea de mine lâncezeşte tot la stat.

Regrete mai am şi acum. Cu timpul, însă, am constatat şi avantajele situaţiei mele. Acuma, să nu credeţi că îmi găsesc motive pentru a mă consola. Dar starea de fapt, adevărul istoric, nu pot fi combătute. E adevărat că acum lucrez cu studiile medii la bază, dar nu o duc tocmai rău. De fapt, ăsta a fost şi motivul pentru care nu am făcut pasul spre privat sau spre propria-mi afacere. Pentru că şi la data absolvirii, ca şi acum dealtfel, câştigam destul, peste medie. Din păcate pentru situaţia economică a României, încă se munceşte uşor pe bani buni, la stat, lucru ce dă de gândit.

Cei ce lucrează în companii mari, eventual şi multinaţionale, şi mai şi câştigă bine, au respectul meu. Pentru că dovedesc prin locul lor de muncă valoarea lor profesională. O firmă mare niciodată nu va angaja pulifrici pe pile, cel mult pe recomandări. Dar recomandări pe bune, nu pe grade de rudenie.

Cei mai puţini sunt cei ce lucrează şi au mai şi reuşit, pe cont propriu. Admiraţia mea pentru ei este eternă. Chiar dacă Doamne-fereşte ar da faliment vreodată, tot nu-mi voi schimba părerea. Pentru că lenea mea caracteristică n-ar putea niciodată să mă facă să pot respecta un program impus chiar de mine. Cu alte cuvinte, nu mă pot impune mie însumi. E mai uşor să depinzi de un program şi de un angajator decât să depinzi de tine. Cu toate că niciodată nu mi-a plăcut să îmi comande altcineva sau să-mi facă altul program, se pare că aşa ne-am obişnuit, să facem doar ce spun alţii şi să nu mai fim în stare să fim proprii noştri şefi.

Titlul s-a vrut a fi o întrebare la care nu găsesc răspuns, dar răspunsul e în fiecare din noi. Adică fiecare trebuie să presteze activităţi acolo unde poate şi se pricepe. Cei mai mulţi din noi aleg la stat. E mai bine, deocamdată.

Anunțuri

21 de gânduri despre „La stat, la privat sau pe cont propriu

  1. Din ceea ce am vazut eu, care lucrez intr-o mare companie internationala, (locul >strong>nr. unu in lume al producatorilor de otel) nu e chiar asa cum spui tu. Si eu am crezut ceea ce crezi tu acum, dar realitatea m-a dezamagit.
    Fiecare om are locul sau in lume. Noua ni s-a bagat in cap un vis, micii particulari, care traiesc pe cont propriu sunt in mintea noastra un fel de aventurieri de succes, cum erau cavalerii ratacitori pe vremuri. Si ne dorim sa fim si noi ca ei. Deasemeni sunt vise legate de companii mari, straine, dar, deasemeni, nu e decat o impresie. Intr-o companie ca in cea in care lucrez eu totul este impresie, dar nimic adevarat. Cand râcâi puţin eticheta şi vezi ce e sub ambalaj… incepi sa regreti ca ai putut crede niste povesti. Omul e om, oriunde ar fi. In companiile astea nu lucreaza Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. Dimpotriva, mizeria a mai mare, cred, decat ceea ce era inainte.
    Asta am vazut eu. Poate n-am vazut bine.

      • Poate e mai bine ca manelist, se spune ca astia castiga foarte bine si se bucura de respect. 🙂
        Eu zic ca e mai bine acolo unde te simti mai bine, nu unde crede toata lumea ca e mai bine.

  2. Cu riscul ca eu sa fiu considerat „mamos” (care de fapt si sunt, chiar cf definitiei simple date sub postul anterior despre defectele barbatilor, si inca chiar cred ca indeplinesc chiar mai multe decat cele 2 criterii simple descrise acolo), eu am sa povestesc ca mie mama mea, (care, desi e cam „de stanga” + pro-Iliescu/FSN/PSD ca inclinare politica, totusi nu a fost membra de PCR, a fost si nepoata de comerciant speculant care a abandonat clasa muncitoare proletara si a devenit mic burghez prin proprie initiativa personala, dupa 1989 a vrut sa isi si deschida un mic business de o covrigarie insa nu a sprijinit-o tata, care dorea ca ea sa aiba timp liber si sa ii acorde lui atentia cea mai mare, nu sa stea toata ziua sa munceasca pt clienti, dar daca o asculta pe ea si isi deschidea si el un mic business de consulting, acum aveam si eu iaht personal, plus e si economista de meserie, si e o persoana ff realist pragmatica atat ca personalitate, cat si ca preferinta profesionala pt Scoala Economica Keynesiana, care intr-adevar a scos multe tari din depresii si recesii economice destul de grave), mi-a spus de multe ori, de cand eram eu mic, ca este intr-adevar preferabil sa lucrezi la stat decat la privat, si ca ideal este sa fii functionar de stat.

    In Norvegia la stat se castiga mai mult decat la privat, desi, desigur, de muncit, se munceste tot mai putin, de fapt chiar si mai putin decat in Romania, ca oricat de norvegian o fi, omul tot om e, si in fond, dupa parerea mea, prefera sa nu faca nimic pe bani multi decat sa faca ce-i place pe bani la fel de multi.

    • Eu marturisesc ca eu nu prea sunt om intreg cf propria mea definitie de mai sus pt ca eu personal INCA si ACUM, chiar dupa 1 1/2 an de adaptare + sedinte de reeducare, tot ma mai simt vinovat destul de des, (desi acum doar o data pe saptamana in comparatie cu din 2 in 2 zile acum 1 an), pt ca eu parca as prefera uneori sa fac si eu CEVA, fie ca-mi place, fie ca nu, decat sa nu fac chiar nimic aproape toata ziua, sau sa muncesc efectiv pe furis ca sa nu-mi demoralizez colegii si sa nu-l dezamagesc pe seful de sindicat, care e o persoana ff simpatica, si insista sa imi aprere dreptul de a sta degeaba cat mai mult timp posibil, desi eu nici macar nu sunt inca membru de sindicat pt ca efectiv nu doresc sa dau bani unei astfel de organizatii.

      Zau, chiar acum 2 zile, m-am intalnit pe un hol cu seful de sindicat, si m-a intrebat ce mai fac si daca nu cumva sunt prea ocupat sau prea obosit de atata munca, si eu, pt ca efectiv m-a luat pe nepregatite, am raspuns sincer ca nu ma simt nici prea ocupat, nici prea obosit, la care el s-a incruntat parinteste fata de mine si mi-a zis asa pe un ton educativ, „ba da, stiu eu ca tu muncesti prea mult si esti prea ocupat, ca asa e soarta noastra a functionarilor, sa robotim asa incontinuu si trebuie neaparat sa invatam sa ne relaxam mai bine, si sa si recunoastem ca avem nevoie de cat mai multa relaxare deoarece munca noastra este ff stressanta si e atat de usor sa ne lasam exploatati de altii care vor sa ne puna la munca” !

      Drept care, dupa aia m-am simtit DUBLU vinovat tot restul zilei pt ca nici nu munceam, nici nu ma simteam prea ocupat sau obosit, si era desigur vina mea ca nu ma simteam asa, plus il dezamagisem si pe seful de sindicat. Insa mi-am recuperat azi acea vina la nivel ca mi-a iesit pe nas acea gafa, deoarece azi, deoarece i-am amintit sefului de sindicat ca eu, unul din angajatii pe care el doreste sa ii apere cat mai mult de stress si de munca excesiva, inca se pare ca nu stiu sa-mi dau seama cat de adevarat stressat si obosit sunt, am petrecut efectiv 85 % din ziua de lucru numai in sedinte de invatat relaxarea la locul de munca, organizate pt toti de catre acel sef de sindicat in regim de urgenta, drept care am venit acasa efectiv un pachet de nervi, si am si acuma muschii de la ceafa incordati, si ma doare si capul si burta.

      Insa cel putin pot sa raportez ca, spre sfarsitul zilei, cand eu am plecat azi catre casa ostenit si incovoiat de atata efort de a invata sa ma relaxez, am observat ca colegii mei erau ff veseli si relaxati, asa ca nu ma simt vinovat si pt efectul negativ asupra colectivului pe care l-ar fi putut avea gafa mea personala fata de seful de sindicat.

  3. „O firmă mare niciodată nu va angaja pulifrici pe pile, cel mult pe recomandări. Dar recomandări pe bune, nu pe grade de rudenie” – ooo, ai fi surprins.

    • Total de acord cu Intuneric. Chiar, de ex, Disney co. e un posibil exemplu destul de bun, cu stock-ul chiar recent popularizat catre vanzare cu ocazia de insucces a ultimului film, (de aia imi permit sa-i fac si eu reclama, ca eu, totusi, re reclame, chiar ca sunt un nimeni total nesemnificativ ca influenta fata de BBC.) (Daca cineva a ramas nedumerit, explicatiile se afla sub postul despre John Carter de pe blogul Casei cu Nuci + se poate citi pe net istoria publica a leadership-ului si istoriei angajarii si dezangajarii lui in cadrul acestei companii totusi mari, importante, si considerat serioasa).

  4. Eu am o intrebare care a inceput sa ma nelinisteasca ! (ca azi e vineri si nu mi-am stabilit inca in legatura cu ce sa ma nelinistesc si vinerea):

    Am remarcat ca de cate ori scriu eu un comentariu pe cam peste orice blog dupa aia nu mai comenteaza nimeni, lucru care pe mine ma face sa ma intreb daca oare eu nu ii gonesc pe toti posibilii comentatori interesati de posturi care chiar SUNT de fapt ff INTERESANTE si merita si 50 si 100 de comentarii de la cati mai multi oameni, nu doar vreo 4 sau 5..ca eu NU doresc sa gonesc pe nimeni de nicaieri, dar probabil ca efectiv scriu comentarii atat de lingi incat toata lumea si numai cand le vede o ia la goana de acolo…dar asta nu e bine pt proprietarul blogului respectiv pt ca asta inseamna ca eu am proprietatea de a-i goni „musterii”, (chiar daca nu exista interes comercial, doar asa de prietenie sau simpatie colegiala). Dar eu NU doresc asa ceva si nici nu cred ca e etica (bine) sa fac eu asa ceva.

    Deci nu stiu ce sa fac: sa nu mai comentez, chiar daca subiectul e ff interesant si chiar imi place, sau sa incerc sa depun efort pana si in timpul liber ca sa invat sa comentez in alt fel, mai scurt, sau mai altfel, de ex doar sa zic „da, sunt de acord”, sau „nu prea sunt d e acord, dar ai si tu dreptate 27 %, si Ionel 52 %, iar Alina doar 2 %”, sau „vai, ce frumos/urat/ingrozitor/misto !”, sau, poate asa, in mod mai curajos, (cf definitia curajului care pare ca trebuie sa fie numai de tip total inconstient si nebunesc atribuita si aparent chiar posibil promovata cu incapatanare de nivel ideologic ardent de Teo Negura intr-un post de-al lui mai recent), „esti un prost, nu stii nimic, si eu sunt mai destept decat tine” ?

    • Addendum, (ca sa iasa procentele la una din variantele de comentarii de mai sus): dupa Alina cu doar 2 %, a se adauga: „iar restul de 19 % numai bunul D-zeu”, (sau eventual, daca e blog de tip ateu), „naiba o sti care o fi raspunsul corect”.

    • Stai linistit, comenteaza in continuare, mai ales ca esti foarte argumentat, cu citate, linkuri si chiar video-uri. Esti un comentator profesionist al blogurilor. Te-ai gandit sa te faci comentator tv, analist politic, crainic radio sau critic literar?

      • LOL ! Chiar m-am gandit uneori la asta de cele cateva putine dati de cate ori am comentat pe blogul lui Teo Negura, numai ca am impresia ca o sa ma baneze in curand, daca nu a facut-o deja, pt ca l-am amenintat cu etica si cu cenzura, si zau, bloggerii astia de tip radio-dj „artist” mai „independenti” de tip declarat promoter a ce le place numai lor sunt paranoici rau fata de asa ceva !

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s