Copilărie amintită

Azi, în drumul meu spre piaţă, am trecut pe lângă grădiniţa de pe strada mea. Am traversat pe partea cealaltă a străzii, şi m-am asigurat că nu vine nicio maşină. Era doar o autoutilitară izotermă, dar mai departe, care se pregătea să facă stânga pe drumul pe care mergeam şi eu.

În curtea grădiniţei câţiva puşti de jucau cu mingea. Fotbal ceva, probabil. Dar, cum se întâmplă de obicei, inevitabil, au dat mingea peste gard. Şi se uitau cum se duce obiectul jocului departe de ei… Între timp, dubiţa a intrat la mine pe stradă şi m-a şi depăşit. A oprit pe dreapta. Dar nu ca să livreze ceva undeva, fiindcă nici n-avea unde, era doar gardul grădiniţei. Ci pentru ca şoferul, un băiat cam de vârsta mea, să se ducă după minge şi să le-o înapoieze copiilor, fericiţi şi zgomotoşi, bucuroşi de revederea cu băşica de plastic. Apoi şoferul s-a urcat înapoi la volan şi şi-a continuat drumul.

E tare bine că oamenii maturi nu-şi uită copilăria… Câte mingi n-o fi dat peste gard băiatul cu maşina… De câte ori nu s-o fi rugat la rându-i de cineva să-i dea mingea… Gestul văzut azi mi-a făcut ziua mai frumoasă, mi-a adus aminte de copilărie, pe care tare aş vrea s-o mai trăiesc…