Frumoşi şi simpatici


Între cele două adjective, pentru mine e o diferenţă clară. Atât de evidentă, încât pun un zid imaginar între cele două însuşiri.

Cele două calităţi pot coexista, fireşte, dar pentru mine e musai ca omul să fie simpatic. Există, deopotrivă, şi bărbaţi frumoşi şi femei frumoase, dar mulţi dintre ei/ele pot conţine o doză serioasă de urâciune. Adică sunt nesuferiţi. Să ne înţelegem. A fi frumos nu înseamnă a fi şi plăcut. Sunt destule femei extraordinar de frumoase care însă emană respingere prin simpla privire. Acele femei sunt plăcute doar în poze, fiindcă dacă încerci să relaţionezi cu ele vei constata că nu poţi ajunge la ele, din cauza unei bariere de netrecut formaţă din fiţe, persiflare şi chiar dispreţ pentru tot ceea ce mişcă. Bărbaţi, de asemenea, sunt arătoşi cu carul, dar ce te faci dacă sunt printre ei sunt dintr-aceia la al căror nas nu poţi ajunge nici cu prăjina?

Eu prefer simpatic, decât frumos. Prefer o femeie nu neapărat frumoasă ca din reviste, dar care are simţul umorului, e comunicativă, sociabilă, amabilă şi politicoasă, uneia care poate că o avea măsurile 90-60-90 dar e plină de ea şi ţi-e silă să o abordezi. Bărbaţii cu nasul pe sus nu fac nici ei din categoria acelora cu care m-aş împrieteni. Sunt tipi cu care nu-ţi vine să ieşi la o bere măcar, fiindcă sunt plini de lăudăroşenie în ce priveşte calităţile lor de masculi, şi îţi înşiră toate cuceririle lor, de ordin feminim sau al cailor putere ai maşinilor pe care le deţin. Nu, mulţumesc.

Prefer un om simpatic unuia arătos, şi asta pentru că e mai importantă comunicarea decât carcasa.

Anunțuri

10 gânduri despre „Frumoşi şi simpatici

  1. Eu zic ca nu-i nimic rau intr-o combinatie. Si simpatic, si frumos. Si toata lumea e fericita 😀 In rest, depinde ce faci in viata. Daca vrei sa fii fotomodel, de exemplu, faptul ca esti simpatic nu te ajuta prea mult 😛

  2. Pingback: Chipul sufletului « Blogul lui Loopoo

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s