Dulciuri nu se mai fabrică


După cum sigur nu ştiţi, de vro trei săptămâni sunt la dietă. A-nu-ştiu-câta, fireşte, dar acuma e vorba de altceva. Nu mai urmez o dietă restrictivă, nici măcar una disociată. Nu mă mai înfometez, fiindcă toate acestea din urmă atrag după sine efectul yo-yo, adică după ce te opreşti din dieta restrictivă ajungi în câteva luni să cântăreşti mai mult decât înainte de ea.

E vorba de altfel de dietă fiindcă de data asta nu e de capul meu. Am ales să fiu supravegheat în chestia asta şi m-am dus la nutriţionist. Domnul doctor mi-a trasat o dietă în care mănânc destul, dar care nu conţine alimente interzise când vrei să slăbeşti, cum ar fi: pateuri, dulciuri, bere, prăjeli. Dar am destulă cărniţă, sunt trei mese pe zi şi două gustări, deci nu sufăr de foame. În ce priveşte alimentele interzise, mi-am impus o regulă.

Nu se mai fabrică dulciuri. Habar n-am de ce, au dat toate fabricile faliment, s-au dărâmat toate sau s-a dat o lege prin care se interzice fabricarea dulciurilor, nu e treaba mea cum, dar nu se mai vând dulciuri. La fel şi cu patiseriile, s-au închis toate şi nu se mai găseşte niciun pateu de vânzare. Nici bere nu se mai fabrică, fiindcă malţul şi orzul au fost mâncate de grauri şi, deci, nu mai e materie primă pentru bere.

Altfel nu rezistam. Trebuie să lucrezi pe plan psihic, altminteri cedezi şi dai atacul la „interzise”. Mi-am impus ca, indiferent de ce mâncare interzisă văd, să nu mi se facă poftă. Am voie două pahare de vin la două zile, aşa că nici aici nu sufăr. Mergem înainte, fiindcă abia aştept să nu îmi mai sară nasturii cămăşilor, cei din zona burţii. Deja nu se mai întâmplă asta, dar continui, fiindcă mai sunt alte bariere de trecut.

Anunțuri

28 de gânduri despre „Dulciuri nu se mai fabrică

  1. Si eu am remarcat ca de cate ori tai carbohidratii slabesc destul de rapid, mai ales in jurul abdomenului, ca eu daca ma ingras acolo ma ingras in primul rand, cu grasime din aia total nesanatoasa care e legata si de stress, si ajung sa ma simt si mai energic. Mie nu imi plac dulciurile gen ciocolata sau prajituri, si nu imi prea plac nici pastele, dar fac exces de paine si uneori si biscuiti mai ales cand sunt mai stressat. Efectiv am remarcat fluctuatie de in jur de cca 3-4 kg in decurs de 3-4 saptamani numai bazat pe taiat painea si biscuitii. Problema mea e ca eu nici nu prea am imaginatie ce sa mananc ca sunt si lenes si mofturos, si mereu imi vine mai usor sa mananc un corn + iaurt decat orice altceva anume !

    • Plus am remarcat ca grasimea de pe burta nu pleaca doar cu exercitii la sala, pleaca doar daca tai si carbohidratii ! Cel mai ideal m-am simtit intr-o perioada in care mergeam mult pe jos si nu mancam nici paine, nici biscuiti de loc, mai mult carne si cascaval, adica un fel de regim cvasi-Atkins, dar nu am eu disciplina sa fac asta prea des, si pe urma incep sa ma simt vinovat ca incep sa am idei obsesive de nivel de tulburare alimentara, adica preocupari despre mancare, si mie nu imi place asta si daca incep sa ma simt eu vinovat de ceva la niveluri mai mari decat e media mea obisnuita, ajung sa ma stresez mai tare decat eram si se duce naibii tot regimul si toata disciplina !

    • Depinde de fiecare om. Cine are metabolosmul accelerat poate mânca orice. Dar, cum e bine să fim proprii noştri medici, trebuie să ştim ce ne îngraşă şi ce nu. De regulă carbohidraţii, fireşte. Dar nu trebuie excluşi total, asta e o greşeală. Corpul are nevoie de toate.

  2. Parca auzisem si eu ca nu se mai fabrica dulciuri, dar nu stiam ca din cauza ta. 🙂
    Eu nu sufar pentru asta, nu le simt lipsa.

  3. Am inteles: de vreo trei saptamani nu se mai fabrica dulciuri. Da’… Se fabricau si inainte?!… Ca eu, de cand ma stiu (asta inseamna ca aveam doi ani) m-am confruntat cu lipsa asta.

  4. Şi eu mă înscriu la obezitate. Am calculat azi şi mi-am făcut rost de un motiv în plus pentru a fi deprimata. Dar dacă zici că gata, s-au gătat toate alea, ar trebui să se ducă kilele.:)))

    • Da, Andreea, aşa mi-am impus să gândesc, şi până acum mi-a ieşit. Nici n-am poftă de dulce, şi nici n-am trişat. Deja rezultatele se văd şi asta mă încurajează. Îţi urez succes şi ţie!

      • Ei, cum e? Ce mai zice cântarul?
        Am nevoie de exemple pozitive. de mai bine de o săptămână am renunţat la ceva ce mă umfla ca pe puii de avicola.Şi pofta de mâncare e vizibil redusa, cea de dulce asemenea şi s-a dus un kilogram, dar am aşa multe de dat, încât unul singur e aproape insignifiant. Dar e bine. E unul din cele 3 puse fără să simt vara asta.

  5. Eu cred ca e un pas important sa realizezi ca dulciurile nu fac decat rau desi sunt bune e ideal sa fi limiatat in a le manca si asta nu doar pe timpul dietei!! Foarte frumos articol!

  6. Daca nu se mai fabrica dulciuri eu ma duc sa m-asez intr-un colt si sa mor, ca viata mi se pare prea trista si sacrificiul prea mare…Dar daca esti motivat si ambitios, bravo! tine-te de treaba , poate se molipsesc si altii.;)

  7. Poate in orasul tau nu se mai fabrica… 😛
    Ploiestiul este plin de bunataturi si doctorul spune ca trebuie sa mananc multe, multe dulciuri. O singura data mi-a sarit nasturele de la blugi, dar asta pentru ca ii cumparasem cu o marime mai mici (asa fac fetele cand sunt foarte tinere). :))

    • Pai trebuie sa te antrenezi sa rezisti la diverse tentatii…si Vienela e o adevarat sirena (de tip grec antic) din acest punct de vedere, dupa parerea mea. Ca efectiv nu stiu cum face cu blogul ei, ca tot ii dau tarcoale, plus reuseste sa scoata si niste comentarii de la mine despre topice cat mai diverse despre care in general habar nu am chiar nimica, si nici prin minte nu-mi trecusera vreodata !

  8. eu te admir si laud si sustin pt ideea de a nu mai tine diete draconice, si merge la un nutritionist.
    Deseori noi nu vedem clar ceea ce facem/se intampla in jurul nostru. O parere obiectiva din exterior, si de la specialist ajuta.

    P.S. regimul de diabet este la fel un regim ce reduce carbohidratii, si mai ales cei sintetizati ( faina de grau, zahar, alcool) si incurajeaza grasimi naturale, grasimi putin prelucrate ( peste, lactate), multe salate, si gustari de anumite fructe.

    • Vorba medicului nutriţionist la care merg, e altceva cânt o faci supravegheat de cineva competent. Meniurile pe care mi le prescrie sunt gândite din punct de vedere al nutriţiei, şi nu ca un bucătar. Combinaţiile zilnice pe care mi le propune au o logică, nimic nu e dat la întâmplare. Trebuie doar să respect întocmai sfaturile lui şi voi ajunge să cântăresc şi eu (şi să şi arăt) ca un om normal.

  9. hai că poti, hai că poti.
    io ma simt ca-n rai, acuma că am cu 20 de kile mai putin.
    si io mi-s super norocoasa ca nu-mi plac dulciurile. iti dai seamaaa?

    • Cam vreo doişpe chile am dat jos. Se putea şi mai bine, dar am mai făcut şi câte o mică greşeală, au mai fost şi sărbătorile…

      • eu zic ca e f. bine pt perioada de iarna, cand legume si fructe de calitate sunt mai putine, organismul cere grasimi pt mentinerea caldurii iar cheful de miscare scade, ca doar suntem ursi si hibernam.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s