Comunism, pauşal


Ca să parafrazăm o replică din Caragiale, aş descrie conţinutul articolului cam aşa: „Să se consume, primesc, dar să nu se plătească nimic”.

Aşa-i pe la noi, de mai bine de jumătate de veac. Ne place să trăim la comun, ne place la grămadă, iubim aglomeraţia şi statul la coadă, ne place să ne mirosim băşinile unii altora. Nu ne place pe cont propriu, nu vrem să luăm viaţa-n piept, de-aia ne şi place să lucrăm la stat. Iubim transportul în comun, de-aia ne şi înghesuim, mai ales că printre noi sălăşluiesc milioane de pensionari care beneficiază de pomană gratis pe troleu, autobuz, tramvai.

De aceea ne şi place să plătim la comun. Preferăm salarii mai mici, dar să ajungă la toţi, de-aia vrem să muncim la stat. Preferăm să ne înghesuim în trenuri personale unde mâncăm parizer cu ceapă împreună cu colegul de compartiment. Mergem cu ratele supraaglomerate, unde ţinem pe picior paporniţa vecinului. În sfârşit, alegem să plătim apa, gazele şi căldura la comun fiindcă e mai convenabil aşa.

Cum să nu ne convină să plătim căldura la pauşal? Cetăţeanul care are montate repartitoare face economie, căci poate vede oricând cât a consumat. Ăla care e la pauşal are căldură destulă, dar plăteşte mai mult. Aşa că îşi doreşte ca şi cel cu repartitoare să plătească tot la pauşal, ca să-i suporte şi lui parte din cheltuieli. La apă caldă şi rece e la fel, toţi vor să consume cât mai mult, dar să plătească toată lumea. Din nou, despre căldură: ca să nu plătească mult, cel cu repartitoare opreşte caloriferul şi dă drumul la aragaz, fiindcă gazele se plătesc la comun.

După mine, viaţa în comunism egal plata utilităţilor la pauşal. Aşa cum s-a trăit în comunism, toată lumea la fel, aşa e şi viaţa la bloc, unde plata dărilor se face la comun. Nu e nicio diferenţă între a avea salarii la fel în acelaşi domeniu de activitate, deşi se vorbeşte de instituţii diferite (cum era în comunism) şi traiul la bloc la comun. La pauşal.

Anunțuri

4 gânduri despre „Comunism, pauşal

  1. Zau, si tata, care e economist, zice la fel ca tine.
    Ce bine-mi pare ca mai scrii si tu…de cand tot dau click pe aicea…zau, tu esti primul blogger caruia m-am confesat ca doresc sa votez ideologic socialist, pe urma tot tie ti-am spus primul cand m-am mutat dintre proletari printre comunistii danezi de moda veche liberala, (nici nu am scris inca despre asta la mine pe blog, tie ti-am zis primul !)

  2. Zau, zi si tu ceva, ca parca as fi la confesional. Zi macar ceva de gen, Fiule, ai pacatuit, dar recita o rugaciune de 3 ori, si vei vedea in viitor cateva fotografii frumoase cu fripturi pe acest blog daca esti cuminte.

Tu ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s