1989


Acum 25 de ani, suflul Revoluției încă nu ajunsese la București. Firava mass-media de atunci făcuse tot posibilul să nu se afle mai nimic.
Pentru mine, ceea ce numim azi Revoluția română a început fix pe 22 decembrie. Copil fiind, fără un lexic prea bogat, eram lovit din toate părțile de cuvinte precum: tiran, dictator, terorist. Majoritatea legate de președintele României, cel pe care toată lumea îl venera, până cu câteva zile în urmă.
Eram acasă, în vacanță, și nu îmi venea să cred ce se întâmpla. Mama a scăpat, nici azi nu știu cum, de participarea la acel miting de susținere a lui Ceaușescu, ce a avut loc pe 21, cred. Ar fi fost storcită de mulțime.
Dictatorul a fugit… Asta auzeam la radio… Nu îmi era foarte clar cine era dictatorul. Iarăși, nu știam cine e generalul Milea. Și de ce s-a sinucis.
Îmi era frică. Eram copil. Țin minte că și la toaletă mă ducem cu teamă. Îmi mai amintesc și că, după luni bune, tot ieșeam prin oraș cu frică.
Vecinii făcuseră un fel de rezistență, blocând cu tomberoanele de gunoi strada. Așa credeau ei că ajută la bunul mers al Revoluției. Colegii mei mai în vârstă de la metrou povestesc că li s-au împărțit Kalașnikoave pentru a participa și ei, mai mult de formă, la această revoluție.
Un mare șoc a fost asasinarea Ceaușeștilor. Chiar de Nașterea Domnului. Cu toții am crezut că am scăpat astfel de comunism. Rezultatul îl vedem azi. Mai avem, cred, preț de o generație, de luptat.

Anunțuri

Ultima generaţie


O generaţie durează cam douăzeci şi cinci de ani, adică perioada dintre naşterea unui individ şi vârsta medie la care poate avea copii. La Revoluţie, în ’89, s-a strigat, şi s-a dorit, să nu mai existe nicio generaţie de sacrificiu. Destul vor fi suferit cei ce au trăit între 1947 şi 1989, maturi fiind, şi ducând greul intoxicării comuniste.
Iacătă, s-au făcut doo’ş cinci de ani de la Loviluţie şi… suntem mai proşti şi chiar mai săraci, vorba lui Brâncuşi. Trecură fix douăzeci şi cinci de ani. Adică, ce să vezi!, încă o generaţie. Şi tot de sacrificiu! Tinereţea, şi perioada de tranziţie spre vârsta a treia, a părinţilor mei, copilăria, adolescenţa şi drumul spre maturitate al meu, şi bătrâneţea bunicilor… Asta au însemnat cei 25 de ani de la aşa-zisa revoluţie. Nimic bun, pe de-a-ntregul…
22 decembrie 2014. Data când se face schimbul de preşedinţi la Cotroceni. Şi data când se termină generaţia ce a trecut de la 22 decembrie 1989, şi începe o alta. Poate, nu tot de sacrificiu.

Exit-poll


După cum tradiția ultimilor ani ne-a confirmat, duminică, în ziua votului, televiziile vor încerca, la limita legii electorale, să ofere, pe parcursul zilei, încercări de sondaje de opinie bazate pe chestionarea alegătorilor la ieșirea de la urne. Pentru a nu rosti numele candidaților, fiindcă nu e voie, televiziunile se vor exprima cam așa:
-prețul motocicletelor e în cădere liberă
-la mănăstirea Secu sunt puțini pelerini
-roșiile chinezești sunt cumpărate în special de boșorogi
-salamul săsesc e la mare căutare
-țelina zace pe tarabe în majoritatea piețelor
-gulașul unguresc se mucegăiește în ceaune
-DNA-ul bagă la bulău mii de corupți
-medicamentele anti-depresive se vând la bucată

Române, alege cu capul tău!


O fi atât de șmecher deputatul PC Diniță, de le ține ouăle în mână tuturor parlamentarilor PSD, astfel încât aceștia îl tot scapă de justiție? Or fi românii așa de proști, încât să nu observe că parlamentarii pe care i-au votat își fac de cap, după bunul-plac, doar în funcție de interese personale și nu fac absolut nimic pentru cetățeni?
Chiar atât de naivi să fie românii cu drept de vot, încât duminică să voteze un plagiator mincinos, o țață prefăcută, un motociclist fără caracter sau pe șeful spionilor? Nu sunt sătui românii să ia țeapă o dată la patru sau cinci ani?
Nu, nu putem fi naiv, orbi și surzi la infinit. DNA bagă hoții la pușcărie, dar e necesar și ca noi să nu-i mai alegem, nici pe ei, nici pe alții de teapa lor. Eu, unul, știu ce voi vota. Voi alege DNA. D-na de fier.

În genunchi, cu faţa la perete


Ponta a pierdut alegerile. De mult. De luni bune. Le-a pierdut cu fiecare minciună pe care a rostit-o, cu fiecare rânjet fals ce se voia a fi zâmbetul siguranţei de sine. Le-a pierdut dar, de fapt, nu le-a câştigat niciodată. Deşi era şi încă mai este pe primul loc în sondaje, acel prim loc e mincinos. La fel ca şi el.

Nu poţi minţi pe toată lumea, tot timpul. La un moment dat oamenii, cât ar fi de proşti sau fără şcoală, tot se trezesc şi încep să ridice semne de întrebare. Nu-ţi poţi bate joc de toată lumea, fără ca cei batjocoriţi să nu observe. Dar Victor Ponta e atât de prost, încât îşi inchipuie că cu două, trei minciunele şi câteva promisiuni electorale fără acoperire va obţine voturile mulţimii. Crede că, dacă stoarce de puteri bugetul de stat pentru a-şi finanţa campania electorală, are asigurat scaunul de la Cotroceni.

În mintea lui obscură, poate face orice tâmpenii, îşi poate plagia lucrarea de doctorat, poate minţi orice, poate apăra orice corupt din PSD, poate face trafic de influenţă, poate săvârşi fapte de corupţie şi nu i se poate întâmpla nimic fiindcă dacă el spune că toate acestea sunt minciunile lui Băsescu, lumea îl va crede orbeşte. E ca un copil care, deşi l-ai văzut cum a spart geamul şcolii cu mingea, el neagă şi nu vrea să recunoască cu niciun chip. Se duce cu îndârjire la toate inaugurările, disperat să taie panglici, gândindu-se că, dacă îl vede prostimea, aşa cum ne crede el, că inaugurează ceva, noi toţi îl vom crede pe el artizanul acelei realizări. Ar fi în stare să inaugureze şi un veceu public, dacă ar şti că aşa mai câştigă câteva voturi. Se afişează cu alţi penali şi posibili puşcăriabili din partid precum Dragnea, Zgonea, Abramburica ori marele general Oprea pe la diverse procesiuni religioase, de orice cult: ortodox, catolic, protestant, pentru a poza într-un bun creştin, un bun român.

Chiar azi s-a dus să pupe moaştele Cuvioasei Parascheva, pentru a da bine la pulime, dar nici acolo nu s-a putut abţine să mintă, atunci când a fost întrebat dacă Băse a avut dreptate cu funcţia la SIE. În felul ăsta de la Ăl de Sus nu poate avea ajutor. La căderea lui au contribuit, pe lângă el însuşi, şi DNA, care a arătat ce partid de hoţi conduce (şi va urma), şi Băsescu, ce i-a arătat mereu părţile proaste, şi le-a făcut publice. Căderea lui e aproape.

Poate că va ajunge în turul doi, dar acolo se va opri. Şi va pierde. Dar va pierde urât, luând în obrajii lui de neam-prost toţi scuipaţii oamenilor sătui de batjocură, minciună şi traiul greu. Va sfârşi penibil, respins de majoritatea tăcută a românilor cu drept de vot, mulţi dintre ei absebţi la ultimele alegeri, care se vor urni pentru a-i da o palmă peste capul ăla prost, şi încă două peste ochi, de i se vor strâmba ochelarii ăia falşi, de Dinu Păturică. Va pleca, nu peste mult timp, din fruntea României şi a găştii de hoţi PSD cu un scâncet penibil, de javră plouată şi bătută de stăpân cu lanţul. Puţintică răbdare, şi vom avea un preşedinte aşa cum trebuie.

Melancolie verde-ruginie


Iubirea, primăvara, toamna
E plină ochi de nostalgie
Sentimente-apar de-a valma
Iar inimile intră-n vrie.

Începutul e o-nmugurire
Desprinderea de amorţeală
E drum spre revenirea-n fire
Viaţa din al ei somn se scoală.

Amorul îşi umple cămara
Cu fructele coapte, colorate
Ce s-au perpelit toată vara
În soare, din zi până-n noapte.

Când e copilă, şi când e mare
În mugure, sau rumenită
Din creştet, şi până-n picioare
Îţi dă fiori, şi merită trăită.

Marian Grecu, 11 octombrie 2014, Bucureşti.

Culori și cămări pline


Această scriere nu e pentru cei ce deja bocesc după vară. Nici n-au după ce, anul ăsta nu sunt foarte sigur c-am avut vreuna. Nu-mi place căldura, urăsc canicula și iubesc, în schimb, temperatura ideală pentru orice om: 22, maxim 25 de grade. Și 18-20 e foarte bine.
Singurul lucru pentru care aștept vara, în afară de concediu, e faptul că pot să port pantaloni scurți și sandale. După ce mă plictisesc de ele, poate să vină toamna. Nu știu cum unora nu le place acest anotimp, preferatul meu alături de concubina primăvară.
Cum să nu îți placă anotimpul cu cele mai multe culori? Nu cu cele mai multe, cu toate! O bancă într-un parc plin de frunze multicolore căzute în dezordine, luminată vag și parțial de soarele călduț și tomnatic e una din cele mai frumoase imagini pe care ți-o poți închipui, iar ea devine realitate în anotimpul culesului…
Toamna, când oltencele fierbinți duc pe cap panere cu mere, pere, nuci pentru a umple cămările. Găleți cu prune cară gospodarii către putinile ce le vor fermenta, iar Sfântul Cazan de Țuică va slobozi nectarul zeilor ce va servi la iarnă drept antigel tot gospodarilor în timpul operațiunii de spargere a lemnelor. Toamna vine și cu aspect culinar, cu pastramă de berbecuț udat cu tulburel. Tulburel, căci tot toamna se culeg și viile, bucuria băutorilor fruntași și întristarea nevestelor.
Dacă nu v-am convins cu nimic în toate aceste rânduri, mai ofer un argument ce poate convinge lucrătorii din finanțe-bănci, cetățeni de regulă greu de sensibilizat. Gândiți-vă că primăvara muncești pentru a câștiga niște bani, îi investești, îi înmulțești, apoi îi pui la bancă, vara reziști și nu îi cheltui, iar toamna îi scoți cu dobândă cu tot. Asta e toamna 🙂
După mine, aș vrea să fie doar primăvară și toamnă, cu câte o lună de vară pentru concediu și una de iarnă pentru Crăciun și Revelion și Bobotează cu zăpadă. În rest, primăvară verde și răcoroasă și toamnă călduță și multicoloră. Doar atât!