Administratorul meu iubit


Acești minunați oameni… Cum să nu-i iubești? Când vii frânt de la muncă, când îți târâi istovit membrele încălțate, după ce constați că iar s-a afișat o întreținere de coșmar, deodată…

Cu un ultim efort apeși butonul de la lift, și îi auzi zgomotul greoi, și tresari fericit… Merge! Ajunge la parter, pui mâna pe mâner, dar când dai să deschizi ușa…

Dintr-o dată, toate grijile s-au dus!  Toată oboseala se spulberă, topită precum topește soarele aburii ceții… Ochelarii ți se aburesc de emoție, îi dai jos, îi ștergi cu grijă, iar când în sfârșit îi așezi pe nas, parcă tot nu-ți vine să-ți crezi ochilor! Da, e adevărat! Administratorul tău drag iar ți-a făcut o surpriză… Chiar așa, cum să nu-l iubești?

… Liftul deja l-a luat altcineva, dar ce mai contează… Cu ochii minții vezi, precum o Fata Morgana, chipul blajin al simpaticului tău administrator… De fericire, o iei pe scări!

image

Anunțuri

Vecinii mei de la bloc


Despre care sa zic? Despre cei de-acum, sau despre cei din blocul unde am stat 16 ani, si unde stau si acum ai mei?
Cand am inceput si eu sa merg pe la sedinte, ce destept si matur ma simteam! Eram si eu o persoana respectata in bloc, cateodata mai luam si cuvantul (cateva secunde) si ma simteam intr-adevar cineva. Dar cine nu cunoaste metehnele vecinilor, administratorilor si presedintilor de bloc?
La sedinte (sa dau nume? cine stie ce baba si-a bagat net, mai bine nu!) aveam o tanti care mereu era Gigi contra, mereu ea era pe dos decat ceilalti, scornea un lucru ca mai apoi sa se impotriveasca propriei pareri, cand cineva propunea ceva ea era impotriva din start, si tot asa. Tanti asta m-a facut si sa nu mai beneficiez de cativa banisori, pe care i-as fi luat pentru montarea pe scara a unor lampi cu senzor de prezenta. Tot ea a zgandarit rahatul prin bloc, tot ea a gasit pe altcineva, niste pricepuri care vor monta niste chinezarii din Europa.
Presedintele? Nea’ Matei (Dumnezeu sa-l odihneasca) a fost stalpul comunitatii, ce, misca ceva fara el? Orice copil scapa mingea in gradina blocului isi putea lua adio de la ea. Gardul era cel mai inalt (1m +) din tot cartierul, si sa te fereasca Sfantul sa intri cumva in gradina, ca te urechea. Odata era tata sa-l urecheze mai zdravam pe nea’ Matei, pentru ca se luase de persoana mea.
Dar si eu m-am razbunat. Ca un copil inventiv ce eram, intr-o dimineata am legat doua pungi de plastic una de alta, le-am umplut cu apa, si le-am aruncat spre parter unde dom’ presedinte taia via (mosul la parter locuia), si am provocat alta boacana: nea’ Matei s-a dus glont la etajul 7, deasupra mea, fiindca le banuia pe cele doua fete de deasupra mea de actul marsav ce fusese comis, adica de udeala administrata domnului presedinte. Eu, cu inima cat un purice, stateam cuminte in casa, sperand sa nu vina la mine.
Aici in Drumul Taberei, presedintele e fostul „adimistrator”. Adica e acela care scria grozavele epistole ce i le-am recomandat Simonei Tache sa le posteze pe blog. Carevasazica, omul are numa’ cateva clase si n-a mai fost apt pentru administratie. Dar tot a ramas presedinte, si de cate ori e vreo lucrare prin bloc, are baietii lui de la o firma de tamplari-strungari-instalatori cu care face lucrarile, si de unde mai ia si el cate un banut, acolo, cinstit.
Apropos de lucrari facute pe sub mana, pe sub picior, fostul administrator de la blocul alor mei era meserias intr-ale manarelilor. Avea, ca tot administratorul, baietii lui de la RADET cu care executa lucrarile de pe la subsoale. A sfarsit prin a fi demis, fireste.
Si, in sfarsit, despre adevaratii vecini. Cu toate ca am locuit vreme de 16 ani pe Oltenitei, nu prea am mari amintiri despre fostii vecini. In schimb aici, la noua (de vreo cinci ani) locatie, am pareri din belsug. Aia de-si parcheaza masinile la trotuar, desi au loc de parcare platit, sunt preferatii mei. Mai exista si o tanti care face scandal la fiecare sedinta (din cauza etniei, fireste), motiv pentru care n-am fost inca la vreo sedinta, pentru ca nu vreau sa interactionez cu tuciuria. Cel mai interesant lucru din blocul unde stau acum este faptul ca stau la etajul 8.
Dar care s-ar putea numi lejer etajul 9 bis. De ce? Pe palier am o familie de nebuni (cu acte) din care el a dat coltu’, dar mai sunt ea si cu fi-sa, am pe una care vinde sticle de plastic, moldoveanca, fosta cuplata cu un mos de optzeci si ceva de ani, si inca una, fosta prietena cumva cu noi, dar care ne musca de cur mai rau ca toata lumea din bloc la un loc, si ea dusa bine cu pluta pe conducta.
Din pacate, pensionarii mei simpatici s-au dus pe copca. Asa frumos jucau mosii table in fata blocului, dar acum nu mai sunt. In locul lor stau la beutura pana dimineata niste interlopi d-estia de cartier, inofensivi deocamdata. Apropos. La noi in fata blocului sunt niste banci unde vara se barfeste, in stanga, si se bea, in dreapta. Fiindca sunt doua mese, de-aia e loc in ambele parti.
Cam asta-i cu fostii si actualii mei vecini. Daca imi mai aduc aminte, mai fac un update.
UPDATE: Mi-am adus aminte si de ceva frumos, in legatura cu vecinii mei. Cand stateam impreuna cu bunicii materni, si cu ai mei pe Giurgiului aveam ca vecina pe doamna Ciocan, unde mergeam, usa fiind deschisa, si ii cotrobaiam prin sertare toata ziua. Copiii dumneaei aveau masinute misto pentru ca domnul Ciocan lucra in Libia, si le aducea toate cele. Nu furam, n-am facut asta niciodata, dar ma uitam si scoboceam peste tot. Ba, imi aduc aminte, odata mi-a venit sa fac caca si, ca sa nu plec acasa, am facut la dumneaei intr-un lighean de baie.