B1 versus televiziile USL


Pe principiul „toți sunt la fel” și B1 e băgată în aceeași oală cu Antena 3, Rtv și Realitatea. Ultimele trei, useliste, cu „Jos Băsescu” în gură de dimineața până seara, iar B1 de partea lui Băse. Realitatea nu e undeva la mijloc, nici pe departe.

Nimeni nu cere nimănui să fie mai catolic decât Papa. Singura nuanță de dreptate pe care o pot avea useliștii constă în faptul că la B1 președintele nu e atacat grosolan ca la antene sau la Ghiţă tv. E normal, până la urmă, fiindcă B1 e un post de dreapta. Dar de la un eventual non-combat și până la manipulările și minciunile ordinare de la antene e drum lung.

Nici nu are rost să pomenesc numele unor dezaxați și schizoizi ce alcătuiesc redacția Antena 3. De unii dintre ei mă voi ocupa în curând. Cât de lingăi, decăzuți moral și depersonalizați sunt acei nefericiți ce nu mai gândesc, doar execută, știm cu toții. Orice psihiatru rezident poate distinge cu ochiul liber diferența dintre niște oameni normali la cap, i-am numit aici pe jurnaliștii de la B1, și agitații obsedați de la Antena 3 sau Rtv.

Cine are dubii în ce privește gradul de deontologie sau profesionalism din cele două tabere media să numere de câte ori au apărut în direct la B1 Ponta sau Antonescu și de câte ori l-am văzut pe Traian Băsescu la Gâdea sau Rtv. Quod erat demonstrandum.

Despre cum nu ne pricepem la politicieni


Simplu. Fiindcă nu ne pricepem la oameni. Până la urmă, şi cei ce fac politică sunt tot oameni, nu draci, deşi aşa suntem pe cale să credem, câteodată. Ba, de dracu te mai fereşti, că ştii că-i rău, dar ai noştri politicieni l-au întrecut pe însuşi Ucigă-l-toaca, au metode moderne de prostire a populaţiei deţinătoare de drept de vot.

Acum un an şi ceva, cei ce simpatizau din tot sufletul lor naiv cu USL ţi-ar fi dat un par în moalele capului dacă ziceai ceva de ai lor. Ponta şi ai lui, Antonescu liberalul, cu toţii fiind magistral conduşi de înţeleptul cu poreclă de reptilă Dan Voiculescu aveau să salveze biata Românie, erau sortiţi succesului în lupta cu fostul marinar cu privire îndoielnică ce pusese labele pe ţărişoara noastră. Nimic nu-i oprea. Puţinii lucizi de pe margine care avertizau că un nou eşec se va înregistra la guvernare erau scuipaţi, luaţi în balon şi categorisiţi drept băsişti. Nu puteai critica PSD, PNL şi pe Felix că îţi săreau în cap oamenii de bine ce voiau schimbarea în bine, acest clişeu de căcat, lucru posibil numai şi numai printr-un vot acordat luminaţilor politicieni din gruparea USL.

În ziarele în format electronic, la articole din secţia Politic apăreau aproape doar comentarii favorabile USL. Cine cuteza să aivă şi altă opinie era scurt trecut în tabăra marinarului chior, furăcios de flotă, matelot şpriţangiu care a făcut numa’ rele de când s-a născut. Nu mai aveai loc de bucuria uslamiştilor, abia aşteptau să voteze, cu doo mâini dacă s-ar fi putut, pe salvatorii patriei, şi nu mai aveau răbdare până la savurarea victoriei în alegeri. Erau taaare fericiţi. Aşa erau ei ferm convinşi că de astă dată aşteptările nu le mai vor fi înşelate şi că, în sfârşit, vor avea parte de schimbarea în bine mult-visată.

Numai căăă… Deşi la guvernare deja din iunie 2012, la data alegerilor, în decembrie USL nu făcuse nicio brânză. Ok, cel mult una maro, dar fidelii coaliţiei de mare succes ş-au încurajat cu gândul la greaua moştenire, desigur… Ce să facă şi ăştia, săracii, dacă PDL le-a lăsat ţara în paragină? Corect, şi au pus degrabă ştampiluţa pe USL. Din proprie iniţiativă sau mânaţi în luptă de celebrele pachete cu zahăr şi făină şi de sticlele cu ulei, primite avans din bunăstarea ce va să vină. La vremea aceea, şi o maimuţă sau un şobolan dacă erau trecuţi pe liste sub sigla USL câştigau alegerile fără drept de apel. Dar iacătă-ne în 2013, la aproape un an jumate de la preluarea puterii, şi la un an şi un pic de la alegerile locale. Cum stau lucrurile acum…

Mai pe scurt, românaşul nostru naiv şi-a dat seama că a mai luat o ţeapă. O clanţă, o plasă, cum doriţi să-i spuneţi. Încet-încet, românul de condiţie şi educaţie cel puţin medie realizează că iar a dat cu mucii în fasole la alegeri. Nu vorbim de aceia care votează pentru cincizeci de lei sau pentru pachetele promoţionale cu ulei şi făină. Nu vorbim de nevertebrate aici, vorbim de oameni care ar fi făcut orice ca să nu mai fie Băsescu ori PDL la putere, fiindcă antenele voiculesciene le spuseseră ce nemiloşi au fost ei cu ţărişoara noastră. Oameni cu şcoală, cu carte care au votat USL doar ca să nu mai fie PSD şi Băsescu, ăia care tăiaseră, pensii, salarii şi făcuseră mârşăvii. Oameni care sunt şi în cercurile mele de prieteni şi care abia aşteptau ziua cu alegeri ca să sancţioneze portocalii. Aceştia au realizat acum că iar, dar iarăşi s-au înşelat. Iar s-au lăsat păcăliţi în mod grosolan de nişte oameni a căror meserie e politica, a se citi prostirea populaţiei o dată la patru ani întru propăşirea proprie şi a familiilor domniilor lor.

De ce românul atât de naiv şi se lasă mereu păcălit? De ce a trebui să dea un vot negativ în iunie şi decembrie 2012? Chiar aşa de rău s-a trăit cu Boc şi ai lui? Acum se trăieşte mai bine? Un mare NU! Oricât ai antipatiza un partid sau un om politic, e musai să fii lucid atunci când vrei să pui pe altcineva în loc. E de datoria ta să judeci cu capul, nu cu fundul atunci când e vorba de viitorul ţării, care nu e doar al tău. Presimt că aşa va fi mult timp de acum înainte. E trist, fiindcă în tot acest articol e vorba de oameni cu studii superioare, cu poziţii importante în societate care nu vor, nu pot să judece coerent în momentul stabilirii destinului propriei ţări.

Ponta şi cu Antonescu, mult mai mici decât Băsescu!


Obsesia naţională este scăparea de Traian Băsescu. Ok, am priceput. Omul trebuie să plece, ne-a făcut de cacao peste tot în Europa, etc. Dar pe cine punem în loc?

Cei doi şefuleţi de alianţă anti-Băse încearcă a nu-ştiu-câta-oară să-l dea jos pe Băselu din capu’ statului. Ceea ce nu realizează, ori se fac că nu văd, e faptul că nu prea au cum. Din motive de lipsă de majoritate de voturi. Asta, doar numărând parlamentarii PSD şi PNL. Nemaivorbind de cei ce vor trăda, din rândurile USL. E ca şi cum te-ai duce la puşcărie într-o celulă cu negri, pe care i-ai ameninţa că-i violezi pe toţi. Finalul nici n-ar fi greu de apreciat.