Bucureşti, uriaşul anesteziat


Mi-am dat şi eu seama, în sfârşit, ce am cu oraşul meu. De ce nu iubesc eu Bucureştiul. Pentru că e un oraş condus prost, care nu are direcţie, îşi pierde din personalitate, şi despre care lumea nu mai crede că odată a fost Micul Paris.

Da, Micul Paris. Mă gândesc că nu degeaba i-a zis cine i-o fi zis, cetăţii ciobanului Bucur. Dar nu ştiu cine i-o fi zis aşa, cineva de-al locului umblat fiind prin adevăratul Paris, sau un francez sadea. Cert e că celor mai tineri le e greu să mai creadă că Bucureşti rivaliza pe vremuri cu Oraşul Luminilor.

Poate de-aia nici nu prea îmi iubesc oraşul, fiindcă cei ce l-au condus l-au făcut complet neatractiv, în timp. A venit comunismul ca un tăvălug şi a construit cartiere muncitoreşti utile, dar fără gust. S-a industrializat capitala într-un hal fără de hal: şi la periferie, şi prin centru, peste tot românul muncea prin fabrici şi uzine. Apoi Ceauşescu s-a pus pe dărâmat, pentru a-şi construi imensitatea de Casă a Poporului pe care acum, dacă tot o avem, nu ştim măcar să-i exploatăm valoarea turistică. În epoca post comunistă edilii au dat liber la construirea şi mai haotică de clădiri pentru birouri, aruncate peste tot, fără logică şi fără o linie clară.

Traficul e atât de grotesc pentru că nu ne explică nimeni că afară se merge pe oferirea spaţiului urban oamenilor şi nu maşinilor. Noi ne facem că ne dăm peste cap pentru construcţia de poduri şi pasaje supra şi subterane, şi unde vom ajunge? Să defrişăm păduri, să asanăm râuri pentru a da unora satisfacţia de a nu-şi mai da fundul jos din maşină? Poate suntem needucaţi, dar nici n-are cine să ne cizeleze.

Nu există un şef al oraşului post decembrist care, mânat de idei clare şi curate, să fi ghidonat înspre lumină destinul Capitalei. Numai decizii împotriva cetăţeanului, toate luate cu ochii sticlind la potolul corupţiei. Bucureşti poate mult, e în stare să devină chiar mult mai mult decât a fost, dar e nevoie să se schimbe macazul. Să i se traseze un destin, să i se hotărască viitorul, dar să nu i se mai schimbe soarta ca pe ciorapi. Să fie ori oraş industrializat, deşi nu mai ştiu o astfel de capitală din Europa, ori unul financiar-bancar, ori o destinaţie cultural turistică. Şi în funcţie de ce viitor îi stabilim, să ne comportăm şi să acţionăm ca atare. Să ne ţinem de treabă noi, bucureştenii şi să muncim pentru a nu mai jindui la oraşe frumoase din ţară. Să nu mai visăm să fim sibieni, braşoveni, ieşeni, nemţeni sau clujeni, ci să-i facem noi pe alţii să-şi dorească să fie ceea ce nouă nu ne place azi: bucureşteni.

Anunțuri

Chestii cu moldoveni, ardeleni, olteni, bucuresteni, etc.


Sau cam care-i mai destept, ca asta-i boala romanului, sa iasa ca viermele din buba, sa fie motul de pe rahat. Si in niciun caz sa fie el mai prost ca altul, nooo!
Etichetele care circula sunt cam asa: oltenii sunt smecheri, iuti la manie si la limba. Moldovenii sunt mai fraieri, betivi, iar femeile cam necinstite, ardelenii mototoi si inceti, iar bucurestenii sunt cunoscuti drept urmasii lui Mitica. Banatenii, nici nu stau la discutii, ca ei is fruncea, iar morosenii nu prea au etichete. A, si in armata oltenii sunt dupa grade, iar moldovenii dupa mancare.
Realitatile din teren sunt altele. Moldovenii or fi ei betivi, dac-or fi, dar ne baga pe noi astilalti sub masa la beutura, Asa ca nu ei pica de fazani. Plus ca moldovence zbarnaie la bucatareala, spre deosebire de oltence, de iegzemplu. Ardelenii sunt mai inceti la vorba, dar nu inseamna ca si la minte, de fapt sunt mai cumpatati si mai chibzuiti ca noi toti, impreuna cu banatenii. Iar ardelencele laolata cu moldovencele, bucovinencele si morosencele sunt maistre la gatit.
Deci se poate sa le gasim tuturor si inca destule calitati, nu numa’ defecte zise in batjocura. Dar de ce sa le rostim, romanul e-al dreacu, e pus pe luat la misto si pe bascalie. In acceptiunea populara, unii sunt mai prosti, si altii mai destepti, uitam ca exista oameni intre oameni, si nu s-a inventat inca padurea fara uscaturi.
Am lasat la urma orasul lui Bucur, nu c-as fi io bucurestean, chiar nu ma laud, dar aici sunt mai multe de spus (scris). Acilea, una era situatiunea inainte de razboi, alta a fost dupa. Bunicul meu imi tot face capul mare cu expresia „baiat de Bucuresti”. Niciodata nu mi s-a parut cine stie ce sa fii baiat de Bucuresti. Incoace, tarziu, mi-am dat seama ca pe timpul cand tataia a venit in Bucuresti, avea vreo 14 ani, iar Bucurestiul lui era cel interbelic, inca.
Acum, insa, in Bucale e o adunatura. la propriu, si la figurat. La propriu, fiindca nea’ Nicu, cu constructiile lui si cu dezvoltarea orasului in plan industrial a adus muncitori din absolut toate colturile tarii, dar cu precadere din Moldova si din sudul tarii, Oltenia plus Baragan. Plus ai nostrii tigani care sunt ca bomboana pe coliva. Si suntem adunatura si la figurat, pentru ca din comasarea tuturor obiceiurilor regionale aci in Bucuresti, s-a creat un fel de Turn Babel, dar nu al limbilor, cat mai ales al metehnelor. De aici rezulta harababura din capitala, unde fiecare face ce stie de pe la el, iar nivelul educativ-cultural al orasului se niveleaza, dar in jos.
Banatenii si ardelenii ne iau in batjocura, numindu-ne „mitici”. Au si de ce sa aiba un dinte impotriva Bucurestiului. In timp ce in restul tarii, dar mai ales in Ardeal, Banat si Bucovina oamenii isi vad de treaba si muncesc cinstit, ora exacta si comenzile politice vin de aici, din Bucuresti. Si nu poti compara gradul de educatie, luat ca medie, din aceste trei zona, pus in balanta cu lehamitea si proasta crester a destulor bucuresteni.
Despre Bucuresti am mai discutat si intr-un alt articol, dar nu si despre Mitica. Cum ziceam, au dreptul cei de mai sus sa ne dispretuiasca un pic, dar nu facandu-ne MItica. Ei nu stiu ca de fapt Mitica, personaj caragialean, dar si al lui Nicolae Filimon sau Duiliu Zamfirescu, era de fapt un tip istet, care stia sa iasa din orice situatie, care cadea tot timpul in picioare, care stia sa se descurce doar din vorbe, iar daca trebuia sa faca o treaba, prefera sa se fofileze, sau sa paseze responsabilitatea. Deci, in niciun caz, un ageamiu.
Cam atata despre noi, cei ce cu drag salasluim in a noastra tara. Eu zic ca, daca tot s-au chinuit provinciile romane sa se uneasca intr-o singura tara, ar trebui sa ne respactam mai mult, sa nu mai apara chestii de genul „m-am saturat de Romania”. Cu totii avem defecte, dar si calitati. Sa ni le punem in valoare si sa le scoatem unii altora in evidenta pe cele din urma, si poate o vom si duce un pic mai bine.