Bucureşti, uriaşul anesteziat


Mi-am dat şi eu seama, în sfârşit, ce am cu oraşul meu. De ce nu iubesc eu Bucureştiul. Pentru că e un oraş condus prost, care nu are direcţie, îşi pierde din personalitate, şi despre care lumea nu mai crede că odată a fost Micul Paris.

Da, Micul Paris. Mă gândesc că nu degeaba i-a zis cine i-o fi zis, cetăţii ciobanului Bucur. Dar nu ştiu cine i-o fi zis aşa, cineva de-al locului umblat fiind prin adevăratul Paris, sau un francez sadea. Cert e că celor mai tineri le e greu să mai creadă că Bucureşti rivaliza pe vremuri cu Oraşul Luminilor.

Poate de-aia nici nu prea îmi iubesc oraşul, fiindcă cei ce l-au condus l-au făcut complet neatractiv, în timp. A venit comunismul ca un tăvălug şi a construit cartiere muncitoreşti utile, dar fără gust. S-a industrializat capitala într-un hal fără de hal: şi la periferie, şi prin centru, peste tot românul muncea prin fabrici şi uzine. Apoi Ceauşescu s-a pus pe dărâmat, pentru a-şi construi imensitatea de Casă a Poporului pe care acum, dacă tot o avem, nu ştim măcar să-i exploatăm valoarea turistică. În epoca post comunistă edilii au dat liber la construirea şi mai haotică de clădiri pentru birouri, aruncate peste tot, fără logică şi fără o linie clară.

Traficul e atât de grotesc pentru că nu ne explică nimeni că afară se merge pe oferirea spaţiului urban oamenilor şi nu maşinilor. Noi ne facem că ne dăm peste cap pentru construcţia de poduri şi pasaje supra şi subterane, şi unde vom ajunge? Să defrişăm păduri, să asanăm râuri pentru a da unora satisfacţia de a nu-şi mai da fundul jos din maşină? Poate suntem needucaţi, dar nici n-are cine să ne cizeleze.

Nu există un şef al oraşului post decembrist care, mânat de idei clare şi curate, să fi ghidonat înspre lumină destinul Capitalei. Numai decizii împotriva cetăţeanului, toate luate cu ochii sticlind la potolul corupţiei. Bucureşti poate mult, e în stare să devină chiar mult mai mult decât a fost, dar e nevoie să se schimbe macazul. Să i se traseze un destin, să i se hotărască viitorul, dar să nu i se mai schimbe soarta ca pe ciorapi. Să fie ori oraş industrializat, deşi nu mai ştiu o astfel de capitală din Europa, ori unul financiar-bancar, ori o destinaţie cultural turistică. Şi în funcţie de ce viitor îi stabilim, să ne comportăm şi să acţionăm ca atare. Să ne ţinem de treabă noi, bucureştenii şi să muncim pentru a nu mai jindui la oraşe frumoase din ţară. Să nu mai visăm să fim sibieni, braşoveni, ieşeni, nemţeni sau clujeni, ci să-i facem noi pe alţii să-şi dorească să fie ceea ce nouă nu ne place azi: bucureşteni.

Anunțuri

Nu prea suntem patrioţi locali


Io sunt din Bucureşti. Cine mă ştie, cunoaşte. N-am fost în viaţa mea la muzeul Antipa, n-am călcat prin Casa Poporului, n-am vizitat Curtea Domnească ori Muzeul de Istorie. Cu toate astea, când plec în concedii, dau buzna în Bruckentale, biserici, muzee locale şi alte obiective turistice. De ce oare om fi noi (eu) aşa proşti? Avem obiective de vizitat la nas şi ne doare-n cur de ele. Vin străinii şi se benoclează la toate alea enumerate mai sus, şi io nimic.
Când oare m-oi deştepta şi m-oi duce şi eu să văd nişte chestii faine din Bucureşti, că tot am eu ceva cu Bucureştiul?