Casă pe pământ


Cine n-ar vrea? E un deziderat mai vechi de-al meu, dar e greu de îndeplinit. Nu imposibil, însă.
Îţi trebuie voinţă, la fel ca în oricare alt lucru. Voinţa înseamnă în cazul de faţă să strângi bani. Mulţi. Îţi trebuie bani ca să cumperi terenul, asta în primul rând. Îţi trebuie bani pentru aprobări, şi nu sunt puţine. Şi, bineînţeles, pentru construcţia în sine.
Avantaje? Nu te mai loveşti in fiecare zi de toţi vecinii libidinoşi, nu te mai plouă în cap de la vecina de deasupra care tocmai te-a inundat a nu ştiu câta oară, nu mai ai şedinţe interminabile de bloc, şi exemplele pot continua.
Dezavantajele există şi ele, ca peste tot. Cel mai important ar fi că din momentul din care ai casa ta, te priveşte tot ce înseamna întreţinerea ei, orice reparaţie te costă numai pe tine, pentru cea mai mică chestie în neregulă va trebuie să te ocupi personal, nu mai poţi reclama la administrator. De parcă administratorul s-ar ocupa.
Dar nimic nu se compară cu a sta la aer curat. Să ieşi seara, dacă n-ai somn, prin curte şi să iei o porţie de oxigen e sănătate curată. Locuitul la bloc, mai ales in Bucureşti, îţi ia zece ani din viaţă. E important cum trăim, iar eu am ales să trăiesc la curte. Când se va întâmpla asta, nu ştiu, dar sper că va fi cât mai curând cu putinţă.

Maşină vs. casă


Ce e mai important? Să locuieşti intr-o casă aranjată cu bun gust, dar ale cărei finisaje te vor costa mult, sau să-ţi cumperi o maşină la care să plăteşti rate lungi şi grele sau pentru care ai strâns bani până ţi-au ieşit ochii din cap?
Am vecini care în faţa blocului au Lexus sau Infiniti, dar apartamentul costă mult mai puţin acum după scăderea preţurilor decât maşina. E posibil ca maşina să fi fost mai scumpă şi înainte. Avantajul: când pleci în concediu lumea nu ştie unde stai, aşa că îşi închipuie că ai şi o căsuţă mişto. Cei ce te văd n-au de unde să ştie unde stai tu.
Ştiu indivizi care au dat tunuri imobiliare, la vremea lor. Şi şi-au luat oamenii, ca tot românul, Q7, X5, BMW seria 7, şi alte litere exotice de maşini. Acum chiţăie de foame, pentru că mulţi dintre ei nu mai au nici servici, iar multe din viloaieie lor incepute au rămas la roşu sau la gri, ori neutilate complet pentru că ţăranul are maşina bengoasă pe sistem, se ştie! La care nu mai are gologani să-i facă plinul.
A nu se inţelege că-i invidiez pe cei cu maşini scumpe. Dacă îţi doreşti un lucru şi l-ai obţinut, eşti demn de respect. Dar tot timpul trebuie să existe un echilibru. Nu dormi in maşină, aşa că trebuie să pui in balanţă priorităţile. Aş conduce toată viaţa o Dacia 1300, dacă aş şti că aş avea casă la curte, pe pământ. Locul unde pui capul jos, unde îţi duci existenţa, e cel mai important. Locul unde îţi petreci cea mai mare parte din viaţă ar trebui să fie prioritar. Pentru mine, unul, casa e mai importantă.