Gânditor şi truditor


Mereu m-am gândit ce e mai folositor pentru societate. Să munceşti, să meşteşugăreşti, să produci sau să faci muncă de creier?

Şi încă n-am găsit răspuns. În ce mă priveşte, nu sunt nici cal, nici măgar. Am câte puţin din fiecare, dar nimic definitoriu. În loc să mă pricep la tehnică, unde ştiu doar cât să nu mă fac de râs, prefer să cânt, să scriu epigrame, să-mi dau cu părerea pe blog sau Facebook şi să desenez. Dar nu fac nimic foarte bine.

Dar revin la dilema mea. E de folos vorba proletar-comunistă „Noi muncim, nu gândim”, aşadar e nevoie doar de executanţi, sau sunt utili şi cei ce dau direcţii, formează opinii, trasează linii? E nevoie certă de intelectuali, îndrăznesc să răspund tot eu. Să nu uităm că regimul sovieto-bolşevic instalat cu forţa şi printr-o masivă fraudă electorală în ’47 a ţinut să elimine cât mai rapid toţi intelectualii acelor vremuri. Ofiţerii cu şcoală militară regală aut fost îndepărtaţi, în locul lor venind analfabeţi aduşi cu japca, de unde şi expresia „făcuţi la apelul bocancilor”. Toate astea pentru ca nimeni cu gândire sănătoasă şi lucidă să nu mai prezinte ameninţare pentru proaspătul instalat regim comunist, prin luări de poziţie sau prin luminarea minţilor maselor. Prin regimul comunist au trecut păstrându-şi mintea limpede cu greu, intelectualii, făcând eforturi de echilibristică între conştiinţă şi ameninţările Securităţii.

E ideal să muncim, dar să şi gândim, deci. Fiecare meserie e importantă, nu poţi elimina nici pe cel cu sapa, dar nici pe cel cu mapa, fiindcă primul s-ar putea afla în postura muştei fără cap.

Anunțuri

Comunism, pauşal


Ca să parafrazăm o replică din Caragiale, aş descrie conţinutul articolului cam aşa: „Să se consume, primesc, dar să nu se plătească nimic”.

Aşa-i pe la noi, de mai bine de jumătate de veac. Ne place să trăim la comun, ne place la grămadă, iubim aglomeraţia şi statul la coadă, ne place să ne mirosim băşinile unii altora. Nu ne place pe cont propriu, nu vrem să luăm viaţa-n piept, de-aia ne şi place să lucrăm la stat. Iubim transportul în comun, de-aia ne şi înghesuim, mai ales că printre noi sălăşluiesc milioane de pensionari care beneficiază de pomană gratis pe troleu, autobuz, tramvai.

De aceea ne şi place să plătim la comun. Preferăm salarii mai mici, dar să ajungă la toţi, de-aia vrem să muncim la stat. Preferăm să ne înghesuim în trenuri personale unde mâncăm parizer cu ceapă împreună cu colegul de compartiment. Mergem cu ratele supraaglomerate, unde ţinem pe picior paporniţa vecinului. În sfârşit, alegem să plătim apa, gazele şi căldura la comun fiindcă e mai convenabil aşa.

Cum să nu ne convină să plătim căldura la pauşal? Cetăţeanul care are montate repartitoare face economie, căci poate vede oricând cât a consumat. Ăla care e la pauşal are căldură destulă, dar plăteşte mai mult. Aşa că îşi doreşte ca şi cel cu repartitoare să plătească tot la pauşal, ca să-i suporte şi lui parte din cheltuieli. La apă caldă şi rece e la fel, toţi vor să consume cât mai mult, dar să plătească toată lumea. Din nou, despre căldură: ca să nu plătească mult, cel cu repartitoare opreşte caloriferul şi dă drumul la aragaz, fiindcă gazele se plătesc la comun.

După mine, viaţa în comunism egal plata utilităţilor la pauşal. Aşa cum s-a trăit în comunism, toată lumea la fel, aşa e şi viaţa la bloc, unde plata dărilor se face la comun. Nu e nicio diferenţă între a avea salarii la fel în acelaşi domeniu de activitate, deşi se vorbeşte de instituţii diferite (cum era în comunism) şi traiul la bloc la comun. La pauşal.

Neştiutorii noştri tineri


Evezeul scrie acilea cum că tinerii noştri de azi apreciază comunismul. Deşi, culmea!, nu prea l-au trăit.
E cool, cum dracu să nu fie, să porţi tricoaie cu Ce Ghevara şi să te dai rebel fără cauză, cum ai văzut prin filme. Dar pulifricii din zilele noastre nu stiu cum e în comunism. E frumos, pentru cei ca noi, care şi-au trăit copilăria în comunism, dar pentru cei ce trebuie să mai şi pună pe masă o pâine şi să facă în aşa fel încât să nu supere vreun tătic secretar de partid, chestia devine una de supravieţuire. Nu era dracu aşa de negru pe vremea ailaltă, dar nu aveai nici pe departe privilegiile de azi.
Coşuroşii de azi n-ar rezista nici două zile fără Ipad sau telefon mobil, teleportaţi fiind în Epoca de Aur.
Sau, ar fi mai simplu, pentru toţi ce doresc o viaţă in comunism, un transfer pe viaţă în Coreea de Nord. Fără mobile, fără internet, fără teveu, decât cu ştirile despre tătuc, cam fără nimic din ce există azi în orice ţară civilizată. Să vezi atunci cât de cool e!