Ultima generaţie


O generaţie durează cam douăzeci şi cinci de ani, adică perioada dintre naşterea unui individ şi vârsta medie la care poate avea copii. La Revoluţie, în ’89, s-a strigat, şi s-a dorit, să nu mai existe nicio generaţie de sacrificiu. Destul vor fi suferit cei ce au trăit între 1947 şi 1989, maturi fiind, şi ducând greul intoxicării comuniste.
Iacătă, s-au făcut doo’ş cinci de ani de la Loviluţie şi… suntem mai proşti şi chiar mai săraci, vorba lui Brâncuşi. Trecură fix douăzeci şi cinci de ani. Adică, ce să vezi!, încă o generaţie. Şi tot de sacrificiu! Tinereţea, şi perioada de tranziţie spre vârsta a treia, a părinţilor mei, copilăria, adolescenţa şi drumul spre maturitate al meu, şi bătrâneţea bunicilor… Asta au însemnat cei 25 de ani de la aşa-zisa revoluţie. Nimic bun, pe de-a-ntregul…
22 decembrie 2014. Data când se face schimbul de preşedinţi la Cotroceni. Şi data când se termină generaţia ce a trecut de la 22 decembrie 1989, şi începe o alta. Poate, nu tot de sacrificiu.

Anunțuri