Şefii şefilor


Sau cum cei ce sunt pupaţi în cur pupă în cur la rândul lor. Iar cei de la baza piramidei ştiu bine asta. Îl pupă pe şefu’ la ochiul maro, ştiind că şi şefu’ la rându-i linge buci mai departe, astfel asigurându-le celor cel de mai jos continuitate.

Astfel spus, circuitul pupatului în cur trebuie să continue. Fără el, ce s-ar face milioanele de atârnători din lumea întreagă?

Anunțuri

Până la ce unghi plecăm capul?


Capul plecat, sabia nu-l taie. Dar tot prost rămâi. Aşa suntem de mii de ani, n-ar avea în veci odihnă ăla care a scornit vorba asta tâmpită. Treaba asta cu plecatul capului ne-a făcut atâta rău de-a lungul veacurilor, şi ne face şi azi. Niciodată nu vom şti ce-i aia demnitate dacă nu vom încerca să mai şi ridicăm capul din pământ. Atunci când vom înceta să mai folosim metoda struţului, de-abia atunci vom putea spune că începem să evoluăm.

Să încercăm să facem ceva de la nivelul la care suntem. La locul de muncă, de exemplu, să nu mai acceptăm tot felul de compromisuri, doar ca să nu ne supărăm cumva şeful. Să luăm atitudine atunci când se comite o nedreptate la adresa noastră. Să nu stăm cu mâinile în sân şi cu gura cusută atunci când ni se face o „nefăcută”. Atenţie: capul plecat înseamnă puţină linişte, dar doar pentru moment! Cu timpul, cel ce te-a umilit sau te-a nedreptăţit o va face cu o şi mai mare amploare, iar tu vei fi nevoit să strângi din fund şi să pleci spăşit capul şi mai mult, şi mai mult. Până unde-l vei pleca, însă?

Încă ceva. Dacă nu iei măsuri de la bun început, iar nedreptăţile continuă şi se amplifică, îţi va fi greu mai apoi să devii ferm. Odată lumea obişnuită cu stilul tău docil, te va lua peste picior când tu, aflat la n-şpea umlilinţă, te vei apuca dintr-o dată să strigi. Nu te va mai lua nimeni în serios.

Exemplele de mai sus sunt universal valabile. Odată ce eşti ferm pe poziţie din principiu, îţi va fi mai uşor în orice situaţie. Vei putea cu o mai mare uşurinţă să sari în apărarea unuia care e agresat pe stradă, vei lua măsuri atunci când cineva e buzunărit de ţigani în tramvai şi, nu în ultimul rând, nu vei mai putea fi păcălit de tot soiul de politicieni făcuţi la apelul bocancilor, în campania electorală.

Dar atâta vreme cât unii sunt conduşi de şeful de la serviciu până şi în concediu, nu există nicio speranţă.

Limbist între limbişti


Am descoperit o chestie: dintr-un grup de pupincurişti ce cu evlavie ling părţile moi ale aceluiaşi individ, unul dintre ei face notă discordantă, nefiind de acord cu ceilalţi! Apare astfel pupincuristul de tip nou, limbistul nobil cu sânge albastru-spălăcit, ce se află cu o treaptă mai sus pe scara ierarhică a slugilor, fiind pupător-încurător solitar cu principii evoluate.

Ciutacu. Şi Badea.


Adică doi frustraţi. Doi aserviţi. Doi ce urăsc eu mai mult, adică pupincurişti. Sau pupinpulişti.
Ciutacu, îl ştiţi, băiatul ăla căruia îi curgea scuipatul din gură când îl înjura pe Băse. Marele ziarizd deontolog. El, cel ce, prin presa pe care o scrie, contribuie nemijlocit la apărarea şi eliberarea de sub jugul băsesc al poporului asuprit de tirania băseasca…
STOP. Individul a fost demascat ca locuind într-o locuinţă socială, cu doar 130 de lei chirie, locuinţă destinată handicapaţilor. Până aici nu e nimic în neregulă. Omul chiar e handicapat. Are toate drepturile legale pentru a locui acolo. Viaţa şi soarta l-au handicapat de dreptul de a gândi şi a fi vertical. Datorită bolii a rămas doar un surogat de hârtie igienică pentru prof. Voiculescu, care din cauză de criză, foloseşte hârtie igienică refolosită.
Ce face în tot acest timp aproape homosexualul Mircică Badea? De ce aproape, si nu pe bune homosexualul Mircea Badea? Păi, pentru că, cel puţin în acte, gagică-sa e muiere. Ce face, deci? Se stropşeşte şi el cum poate, ca la o comandă invizibilă, la revista Kamikaze, care a dezvăluit tot tacâmul ciutacian. Bineînţeles că nimicul de Badea îi face hârtie igienică, dar cu glume din astea nu mă mai lăsau să intru la ora de latină, printr-a şaptea. Se strofoacă bietul Mircică să demonstreze că aia sunt de vină, nu bălosul lui ciutac, dar realitatea e una. Sunt toţi cei care alcătuiesc echipa de băse-înjurători nişte calomniatori la comandă, şi nimic mai mult. Nu au personalitate, nu înjură din capul lor, ci sunt comandaţi.
Despre numitul M. Badea am tot vorbit aci pe blog. Constat că tot un prost incurabil rămâne, şi că nu şi-a depăşit condiţia de limbist.

Pupincuristi si pupincurisme


De ce pupa unii-n cur? Habar n-am. Stiu doar ca se intampla mai ales in relatia sef-subaltern.
Pe unii ii inteleg. Fac asta ca sa se bage pe sub pielea sefului, atunci cand respectivul e mai dur. Ii inteleg pe cei care fac compromisul asta pentru ca au familie de intretinut, copil, sau rate pe la banci. Si in cazul nefericit in care sefului i s-ar pune pata, omul nostru ar fi in dificultate.
Altii, sunt pupincuristi pentru ca asa le place. Pur si simplu n-au personalitate si se complac in a se da dupa autoritatea sefului, sperand astfel la protectie. Si culmea, o si obtin!, asta in care seful in cauza e unul care pleaca urechea pe la linguseli si nu e unul cu coloana vertebrala verticala. Pentru ca sunt si sefi care n-accepta perieri sau limbi in ureche, sau in dos. Cu tipul asta de sef pupincuristilor nu prea le merge, si mai mult rau isi fac. De regula, cei care fac o pasiune din a igieniza inelul dorsal al sefilor sunt si cei fara prea mare pregatire profesionala, care compenseaza lipsa de pregatire cu niste indulgenta din partea sefului, castigata pe cale jenanta. Adica pe burta sau in genunchi.
Culmea e ca din pacate majoritatea sefilor au nevoie de astfel de oameni de nimic. Si daca unii sefi se limiteaza la a culege niste informatii pentru a-si tine locul de munca ce-l conduc sub control, alti sefi se preteaza la a-si pleca urechile la barfele si limbile-n dos date de pupincuristi pentru a-si intari pozitia, dar in acelasi timp favorizandu-i pe „oamenii de casa”, pun biciul pe ceilalti, angajatii de buna credinta care nu inteleg sa „serveasca cauza” si sa treaca de urgenta la starea de hartie igienica pentru sef.