Viaţa ideală (cum mi-ar plăcea mie)


Nu ştiu cum v-ar plăcea vouă să trăiţi, dar pe mine m-a impresionat mult povestea asta. Şi că tot răspunsese colega Andreea Toma la o leapşă despre lista de lucruri pe care ţi-ar plăcea să le faci în viaţă, iată cam ce mi-aş dori eu, pentru mine şi ai mei.

Omul ăla din articol trăieşte chiar şi fără curent electric, dar mi se pare un pic prea dur. Mi-ar plăcea însă să trăiesc într-o casă cât mai departe de civilizaţia urbană, de toate tentaţiile ei urâte. Undeva retras, unde nevoia să te înveţe. Unde să n-ai totul de-a gata: nici mâncare dacă nu pui în pământ, nici căldură dacă nu îţi strângi lemne. Nici confort prea mult, căci el ne conduce către sedentarism şi obezitate. Într-un cuvânt, să trăiesc cum trăiau acum o sută de ani strămoşii noştri, bunicii şi străbunicii.

Să am în schimb aer curat cât de mult, să am grădina verde şi plină de roadele pământului, să mănânc doar ce e bun, dar ce e bun şi sănătos cu adevărat, nu ceea ce ne învaţă azi societatea contemporană atât de decadentă. Să am bani doar atât cât să-mi cumpăr sau să-mi plătesc tot ceea ce nu îmi pot face singur. Adică un curent electric, mâncarea ce nu mi-o pot prepara eu sau soţia în gospodărie, ori să-mi cumpăr ceva bulendre.

Iar copiii să trăiască şi ei în acelaşi mediu sănătos şi ca dezvoltare fizică, dar şi ca formare a personalităţii. Să nu aibă tentaţiile nenorocite din faţa blocului unde astăzi poţi foarte uşor cădea pradă ca adolescent unor vicii cu ajutorul căreia poţi încheia rapid socotelile cu viaţa.

Ştiu că e aproape imposibil să se întâmple ce-mi doresc eu, mai cu seamă în timpul ce sunt activ pe piaţa muncii, dar dacă situaţia o va permite, măcar după pensionare aş face tot posibilul să-mi văd visul realizat. Măcar partea de final a vieţii să mi-o trăiesc aşa cum îmi place, şi nu cum din păcate sunt nevoit s-o trăiesc datorită societăţii în care vrând-nevrând trebuie să activăm.

Casă pe pământ


Cine n-ar vrea? E un deziderat mai vechi de-al meu, dar e greu de îndeplinit. Nu imposibil, însă.
Îţi trebuie voinţă, la fel ca în oricare alt lucru. Voinţa înseamnă în cazul de faţă să strângi bani. Mulţi. Îţi trebuie bani ca să cumperi terenul, asta în primul rând. Îţi trebuie bani pentru aprobări, şi nu sunt puţine. Şi, bineînţeles, pentru construcţia în sine.
Avantaje? Nu te mai loveşti in fiecare zi de toţi vecinii libidinoşi, nu te mai plouă în cap de la vecina de deasupra care tocmai te-a inundat a nu ştiu câta oară, nu mai ai şedinţe interminabile de bloc, şi exemplele pot continua.
Dezavantajele există şi ele, ca peste tot. Cel mai important ar fi că din momentul din care ai casa ta, te priveşte tot ce înseamna întreţinerea ei, orice reparaţie te costă numai pe tine, pentru cea mai mică chestie în neregulă va trebuie să te ocupi personal, nu mai poţi reclama la administrator. De parcă administratorul s-ar ocupa.
Dar nimic nu se compară cu a sta la aer curat. Să ieşi seara, dacă n-ai somn, prin curte şi să iei o porţie de oxigen e sănătate curată. Locuitul la bloc, mai ales in Bucureşti, îţi ia zece ani din viaţă. E important cum trăim, iar eu am ales să trăiesc la curte. Când se va întâmpla asta, nu ştiu, dar sper că va fi cât mai curând cu putinţă.