Trendul Băse a expirat, treziţi-vă!

Cred c-am mai spus-o, l-am votat pe Băse şi în 2004, şi în 2009, dar şi când a fost suspendat de către Parlament. Aşa am considerat, că trebuie să pun înapoi ceea ce am votat cu mâna mea. Dar, ca în multe din acţiunile petrecute în cabina de vot, am ajuns să regret. Şi nu consider că e vina mea. Şi nici nu mă simt vinovat cu ceva, şi nici n-am chef să fiu catalogat drept inconsecvent. Dacă doar boul e consecvent, atunci mă încadrez, dar prefer statornicia în gândire şi în fapte decât minciuna. Dacă noi, cei ce aşteptăm de la aleşi să facă ce au promis, suntem boi, fiindcă suntem constanţi în solicitări, ce adjectiv ar trebui inventat pentru a-i eticheta pe cei ce ne dezamăgesc de fiecare dată după ce îi votăm?

Aşa era cool pe atunci. În 2004 circula celebrul SMS cu Bombo şi cu Congo, toată intelectualitatea era alături de Băsescu fiindcă cu toţii se săturaseră de aroganţele lui Adrian Năstase, cel ce niciodată nu a ştiut să se aplece către omul de rând, şi tocmai de-aia nici n-a câştigat alegerile. Băse era popular, juca la hore, bea ţuică cu poporul, şi râdea frumos la televizor. Argumente suficiente pentru a urca iute pe val şi a fi votat de cei mulţi.

Reforma statului promisă de el s-a transformat în repopularea tuturor funcţiilor publice şi de interes politic cu pedelişti, că doar PSD furase destul. Acum era şi timpul celor nou-veniţi. A promis, pe şleau, c-o să trăim bine. Promisiune-generic. Dar poporului nu-i poţi da creştere economică pe hârtie. Şi poporul n-a simţit mare lucru. A văzut cum la sate se construiesc săli de sport, deşi în zonă nu era apă curentă, gaze sau canal. Omul de rând a constatat că se schimbă bordurile exagerat de des, se asfaltează prost pentru a se repara la anul, se execută lucrări publice din banul tuturor la preţuri mărite de mai multe ori, totul în folosul aşa-numitei clientele politice. Care clientelă politică are următoarea relaţie cu politicul: eu te sponsorizez în campania electorală, tu câştigi alegerile şi mă ajuţi să-mi scot banii, plus ceva profit, că de-aia e economie de piaţă.

Bineînţeles că şmecheriile de genul ăsta nu sunt inventate de PDL. Au fost brevetate de înaintaşii de la PSD. Dar aşa cum Edison a inventat becul cu incandescenţă, iar azi avem tubul cu neon ori becurile economice, deci tehnologia a progresat, aşa şi invenţiile politice au fost perfecţionate, pe principiu asemănător cu cel din fotbal, „Să furăm cu un miliard mai mult decât adversarul”. Aşa am ajuns, deşi nu mai credeam, să constatăm că odată cu fiecare guvernare nouă se fură mai mult ca înainte. Şi încă ceva de necrezut acum câţiva ani: a ajuns Băse mai arogant decât Bombo. Asta da performanţă!

Cât despre nostalgicii ce nu mai pot de dragul lui Băse, le-aş aminti un singur lucru: atât PSD, cât şi PDL, deci atât Băsescu, Videanu, Blaga, Udrea, cât şi Năstase, Corlăţean sau Ponta provin din marele FSN, deci sunt cu toţii copii ori nepoţii tătucului Iliescu. Iar dacă acum câţiva ani era trendy să fii băsist, acum vă zic sincer că nu mai e cazul. Apar în ultimul timp tot felul de site-uri tematice, platforme de editoriale şi comentarii politice unde tot felul de analişti, publicişti şi comentatori îşi dau cu părerea despre fenomenele politice de azi, dar cele mai multe capătă o uşoară culoare portocalie. Iar o să ziceţi că prea sunt consecvent în păreri, dar dacă de M. Badea. Ciutacu, Gădea, Dana Grecu mi-e o scârbă ce nu trece nici cu o tonă de lămâi, aşa îmi vine silă şi de comentatorii ce îmbracă cealaltă haină, cea a aceluia ce încearcă să fie vertical, echidistant. A avocatului diavolului, cu alte cuvinte. Deja sunt sătul de o grămadă de Gigei Contra ce îi apără pe Băse şi ai lui, doar ca să nu pară că ţin cu USL. Nu prea mai sunt credibili, fiindcă nu au argumente. Ţara nu merge prost, iar criza nu e o scuză. Polonia cum a putut? Ei n-au nici criză, şi nici nu şi-au împrumutat pielea ca noi. Mă scuzaţi, dar am dreptul să fiu nemulţumit de conducerea incompetentă, şi am dreptul să-i critic, pe principiul prin care un manager ori un director prost este dat afară. Şi o ţară e tot o companie mai mare, care e condusă de managerul-preşedinte, iar profitul ei se vede în nivelul de trai al locuitorilor.

Menţionez de la început că am destulă minte încât să nu mă las manipulat de antene, de Voiculescu ori de USL. Dar nici nu pot fi împiedicat să constat că România abia îşi trage sufletul. O constată unul care are un salariu mult peste medie, şi care chiar trăieşte bine, dar nu datorită preşedintelui neapărat. Nu mă încălzeşte cu nimic, atâta cât am părinţi ori bunici care abia se descurcă din pensie, am prieteni ce câştigă mizer la stat, sau alţii ce nu-şi găsesc de lucrul, ori lucrează pe bani puţini la privat. Adică nici la stat nici la particular nu se poate trăi bine. Ăsta nu-i trai bun. O să spuneţi că prea sunt pretenţios, şi că nu-mi convine nimic, şi că să zic eu pe cine să punem, dacă nu-i bun niciunul de acum. Când îmi va plăcea de cineva, o să vă spun. Deocamdată, ca să închid cercul, mai lăsaţi-l pe Băse din braţe, şi scăpaţi-l mai pe lângă Iliescu, căci de el e fabricat.