Ieri m-am dus ca tot îmbuibatul la supermarket să caut ceva peşte. N-am găsit subvenţionat şi am luat nişte macrou. Mi-am achiziţionat şi o şurubelniţă electrică de care-mi doream de mult, la doar 27 de lei, căci e mai mică, la doar 4,8 volţi. Şi încă alte câteva nimicuri, printre care şi două berici mici (la 0,33 , că mi-am propus cumpătare) şi am ajuns la casă. Acolo, după ce am pus produsele pe bandă şi don’şoara a terminat de scanat şi mi-a comunicat cât am de plată, i-am zis că am bonuri de masă de 9 lei. A fost de acord duduiţa, dar mi-a precizat că am bere, şi nu pot plăti alcool cu bonuri.
I-am propus să-i dau bonuri cât să nu includă şi berea, care oricum costa doar 4 lei, că doar mă ştiţi echilibrat dar nu mereu. Aşa am şi făcut, dar madam nu şi-a dat seama de ceva foarte interesant. Ea nu mi-a permis să plătesc bere cu bonuri de masă, fiindcă e vorba de alcool, dar a scăpat din vedere amănuntul că şurubelniţa nu e nici pe departe aliment, şi nici măcar nu trece pe lângă gură. Dar cine ştie…
Probabil că o simplă şurubelniţă cu acumulator poate juca un rol determinant în alimentaţia umană. Poţi avea nevoie să îţi repari vreo masă scâlciată care scârţâie, pentru ca apoi să savurezi prânzul în linişte. Pentru ca factura de la stomatolog să nu-ţi mai golească conturile şi portofelul e posibilă implantarea-instant a unor măsele autofiletante în găurile lipsă din cavitatea bucală proprie. Sau, pentru a grăbi gustarea, poţi da cu uşurinţă câteva găuri în mămăligă, ca aceasta să se răcească şi să poată fi mâncată mai uşor. Acum deja nu mai sunt la fel de sigur ca la începutul articolului că o banală şurubelniţă n-ar avea legătură cu mâncatul.
Aproape că sunt convins că reprezintă un aliment…
Blogul lui Loopoo 