Şurubelniţa comestibilă


Ieri m-am dus ca tot îmbuibatul la supermarket să caut ceva peşte. N-am găsit subvenţionat şi am luat nişte macrou. Mi-am achiziţionat şi o şurubelniţă electrică de care-mi doream de mult, la doar 27 de lei, căci e mai mică, la doar 4,8 volţi. Şi încă alte câteva nimicuri, printre care şi două berici mici (la 0,33 , că mi-am propus cumpătare) şi am ajuns la casă. Acolo, după ce am pus produsele pe bandă şi don’şoara a terminat de scanat şi mi-a comunicat cât am de plată, i-am zis că am bonuri de masă de 9 lei. A fost de acord duduiţa, dar mi-a precizat că am bere, şi nu pot plăti alcool cu bonuri.

I-am propus să-i dau bonuri cât să nu includă şi berea, care oricum costa doar 4 lei, că doar mă ştiţi echilibrat dar nu mereu. Aşa am şi făcut, dar madam nu şi-a dat seama de ceva foarte interesant. Ea nu mi-a permis să plătesc bere cu bonuri de masă, fiindcă e vorba de alcool, dar a scăpat din vedere amănuntul că şurubelniţa nu e nici pe departe aliment, şi nici măcar nu trece pe lângă gură. Dar cine ştie…

Probabil că o simplă şurubelniţă cu acumulator poate juca un rol determinant în alimentaţia umană. Poţi avea nevoie să îţi repari vreo masă scâlciată care scârţâie, pentru ca apoi să savurezi prânzul în linişte. Pentru ca factura de la stomatolog să nu-ţi mai golească conturile şi portofelul e posibilă implantarea-instant a unor măsele autofiletante în găurile lipsă din cavitatea bucală proprie. Sau, pentru a grăbi gustarea, poţi da cu uşurinţă câteva găuri în mămăligă, ca aceasta să se răcească şi să poată fi mâncată mai uşor. Acum deja nu mai sunt la fel de sigur ca la începutul articolului că o banală şurubelniţă n-ar avea legătură cu mâncatul.

Aproape că sunt convins că reprezintă un aliment…

10 gânduri despre „Şurubelniţa comestibilă

  1. sa-ti insurubeze automat sarmaua intre masele ma. ce stii tu. daca e periuta de dinti electrica, furculito-surubelnita lui loopoolica de ce n-ar fi?
    du-te repede cu ea la osim, nu sta ca lumea e rea si-ti fura patentul… adica, surubelnita!

    • Gata, Spanace, mâine mă duc cu dosarul la OSIM. De la patru jumate stau la coadă. Contrar dorinţei obişnuite, până scot brevetul îmi doresc să nu citească prea mulţi articolul, de frică să nu-mi fure ideea 😛

  2. Uite un film simpatic din 1941 numit Surubelnita, (desi nu prea stiu de ce, ca nu apare vreo surubelnita in el, si nici nu fusese inventat inca cocktailul cu vodka si suc de portocale numit Surubelnita de catre inginerii americani care lucrau in Arabia Saudita, unde nu era voie sa se consume alcool, drept care ei turnau vodka pe ascuns in suc de portocale si o amestecau cu surubelnita in timpul orelor de serviciu, pana cand i-a dat in gat un jurnalist investigativ de la revista Time in 1949),

    • erata: adica o fi fost inventat deja acel cocktail, dar inca nu auzise lumea mai larga despre el pana cand nu a aparut acel articol in Time Magazine in 1949

  3. Mi s-a intamplat si mie. Nu mi-a dat tigari pe bonuri, dar m-a lasat sa iau cati detergenti am vrut. O fi ceva legat de spalaturile stomacale? :))

    • La detergenti merge, numa alcooale n-ar fi voie. Dar detergenti, sapun, pasta de dinti merg pe bonuri. E, am mai luat eu si alta data bere, si vanzatoarea n-a zis nimic, dar acuma au fost putine si a tinut minte. Daca ai multe pe banda nu mai baga de seama…

  4. eh, si cu bonurile astea de masa..
    depinde de unde cumperi.
    la mine-n arad, poti sa iti cumperi si tigari si alcool pe ele.
    numa na, prin market-uri care nu au camere.. ca nha:)

    si cu surubelnita aia.. io cred ca pan la urma poti cumpara de toate cu bonuri. maine-poimaine iti poti lua si o canapea pe bonuri :))

    • Pai si p-aicea merge sa iei orice pe bonuri, numa ca io eram in Real, si la astea mai mari nu se joaca. In schimb, la magazinele de la coltul blocului nu-i bai,

Lasă un răspuns către vienela Anulează răspunsul